40 de burse de studii vor fi acordate anual de R.Moldova și Ucraina, în baza unui Acord

Share

40 de burse, pentru diferite cicluri de studii, vor fi acordate anual de Republica Moldova și Ucraina, în baza Acordului semnat între cele două state privind cooperarea în domeniul învățământului superior. Documentul a fost aprobat, astăzi, în cadrul ședinței Cabinetului de miniștri.

Acesta prevede acordarea anuală, pe bază de reciprocitate, a 25 de burse pentru studii de licență sau master, 10 – pentru studii de doctorat și 5 burse pentru realizarea stagiilor științifice și pentru personalul didactic.

Acordul are scopul de a dezvolta relațiile de cooperare bilaterală între Republica Moldova și Ucraina în domeniul învățământului superior și de a crea oportunități de pregătire și perfecționare a specialiștilor de înaltă calificare pe diferite domenii ale economiei.

De asemenea, se urmărește încurajarea colaborării ambelor state prin elaborarea de proiecte comune în cadrul programelor Uniunii Europene, Consiliului Europei, Organizației Națiunilor Unite, UNESCO și ale altor organizații internaționale.

Acordul dintre Republica Moldova și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind cooperarea în domeniul învățământului superior a fost semnat la 6 decembrie 2022, în cadrul vizitei prim-ministrei Natalia Gavrilița la Kiev.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

România, cea mai generoasă țară din UE raportat la venituri. Cât donează românii față de europenii bogați

România ocupă primul loc în Uniunea Europeană în clasamentul generozității raportate la veniturile populației, potrivit World Giving Report 2026, realizat de Charities Aid Foundation (CAF). Datele arată că românii au alocat în 2025, în medie, echivalentul a 0,9% din venituri pentru donații, dacă sunt incluse atât contribuțiile către organizații caritabile și cauze religioase, cât și

Fermierii amenință din nou cu proteste. Guvernul analizează prelungirea restricțiilor pentru cerealele ucrainene

Guvernul analizează oportunitatea menținerii restricțiilor privind importurile de cereale din Ucraina, însă o decizie finală va fi luată după evaluarea impactului economico-financiar asupra întregului lanț valoric, a declarat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu. Potrivit ministrului, autoritățile nu dispun, deocamdată, de o argumentare economico-financiară suficientă pentru menținerea licențierii importurilor. Osmochescu a cerut colegilor să

Cetățean străin, reținut în Moldova pentru presupuse activități în interesul serviciilor ruse

Un cetățean străin, în vârstă de 49 de ani, originar din Azerbaidjan, a fost reținut în Republica Moldova fiind suspectat că ar fi colectat neautorizat informații în interesul unor reprezentanți ai serviciilor speciale ale Federației Ruse. Potrivit Poliției, bărbatul ar fi fost recrutat în august 2026 și pregătit pentru desfășurarea unor activități de destabilizare pe

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share