Angajații MAI nu vor purta costume de la Brioni

Share

Angajații Ministerului Afacerilor Interne (MAI) vor purta același timp de uniformă, indiferent de subdiviziunea în care activează. Cabinetul de miniștri a aprobat normele și modalitatea de echipare cu uniformă a funcționarilor publici cu statut special, militarilor și elevilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Diferențierea angajaților MAI se va face prin însemnele identificabile ale uniformei, fapt ce va permite exercitarea conformă atât a drepturilor, cât și a obligațiilor fiecărui angajat în raport cu cetățeanul. Menționăm că nu vor fi generate modificări ce țin de însemnele corporative și heraldice, care indică identitatea subdiviziunilor MAI, sau steme, embleme şi alte însemne de identificare publică.

Totodată, va fi reglementat și dreptul de echipare cu uniformă a funcționarilor publici cu statut special din cadrul aparatului central al MAI, Serviciul protecție internă și anticorupție (SPIA), Inspectoratul de Management Operațional (IMO), Academia „Ștefan cel Mare”, Serviciul Tehnologii Informaționale (STI), Biroul Migrație și Azil (BMA), Clubul sportiv central „Dinamo”.

Confecționarea noilor uniforme se va realiza eșalonat, după epuizarea stocurilor existente de uniforme, iar hotărârea va intra în vigoare la 1 ianuarie 2024.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

România, ținta hackerilor ruși: UE acuză oficial FSB de atacuri cibernetice și lovește cu noi sancțiuni

Uniunea Europeană a acuzat oficial Federația Rusă că utilizează o rețea complexă formată din servicii de informații, grupări de hackeri, infractori cibernetici și companii private pentru atacuri împotriva statelor membre UE și a partenerilor internaționali. România se află pe lista țărilor vizate de aceste operațiuni. Într-o declarație emisă luni, 13 iulie, Înaltul Reprezentant al Uniunii

Finlanda a construit un „oraș sub pământ”: 900.000 de oameni pot fi adăpostiți în buncărele pregătite pentru război

Finlanda dispune de una dintre cele mai extinse rețele de adăposturi anti-bombă din Europa, capabilă să ofere protecție tuturor locuitorilor capitalei Helsinki, dar și persoanelor aflate în oraș în cazul unui conflict militar sau al unei situații de urgență, relatează The Times. În Helsinki funcționează aproximativ 5.500 de adăposturi de protecție civilă, cu o capacitate

Macron: Franța și Europa sunt pregătite să apere libertatea „cu prețul sângelui, dacă va fi nevoie”

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat luni că Franța și statele europene sunt pregătite să apere „libertatea și dreptul” chiar și „cu prețul sângelui, dacă este nevoie”, într-un discurs adresat forțelor armate cu o zi înaintea sărbătorii naționale de 14 iulie. Șeful statului francez a afirmat că Europa traversează o „deșteptare strategică” și este pe

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share