Românilor nu le plac alimentele pe bază de insecte. Ciolanul cu fasole e mai gustos

Share

Ministrul Agriculturii de la București a declarat că patrimoniul gastronomic al României trebuie păstrat, valorificat și dezvoltat și că România a fost, este şi va rămâne o ţară producătoare de cereale.

„Sunt consecvent în ceea ce spun şi ceea ce fac. Trebuie să înţelegem bine că patrimoniul acesta gastronomic al României trebuie să-l şi păstrăm, să-l valorificăm şi să îl şi dezvoltăm în acelaşi timp. Să-l dezvoltăm prin componenta lui şi să îl dezvoltăm prin ceea ce trebuie să transmitem oamenilor de fiecare dată, în aşa fel încât să conştientizăm că suntem pe un traseu al respectării gusturilor, dar în acelaşi timp să nu ieşim din vadul pe care l-am cunoscut de-a lungul vremii şi pe care l-am făcut de-a lungul vremii”, a declarat Petre Daea.

Petre Daea spune că un camion de lăcuste nu este suficient nici pentru o lingură de făină

„Şi sunt şi constant în ceea ce afirm de fiecare dată şi cu diverse ocazii, spunând tot timpul că nu este cazul să salivăm la orice propunere pe care o fac unii sau alţii şi nici nu putem să salivăm decât dacă ne place şi nouă. Nu ne plac nici greierii, nu ne plac nici lăcustele. Ne place laptele, ne plac produsele pe care le-am realizat de-a lungul vremii şi pe care le putem realiza în România, ştiind că avem, har Domnului, de toate, avem unde, avem cu ce, avem cu cine să facem hrana necesară populaţiei”, a mai spus Petre Daea.

Potrivit ministrului, „un camion de lăcuste” nu este suficient nici pentru o lingură de făină, iar o pâine din făină ar necesita un întreg „vagon de lăcuste”.

„Dintr-un camion de lăcuste nu poţi să faci nici o lingură de făină, ce tot ne învârtim în jurul acestei probleme. Gândiţi-vă dumneavoastră, ca să faci o pâine din făină de lăcuste îţi trebuie un vagon de lăcuste, să le macini, să le faci. Haideţi să fim serioşi”, a mai spus Petre Daea.

România a fost, este şi va rămâne o ţară producătoare de cereale

Mai apoi, ministrul a ținut să sublinieze că România a fost, este şi va rămâne o ţară producătoare de cereale.
„România a fost, este şi va rămâne o ţară producătoare de cereale şi exportă de fiecare dată, chiar în condiţiile anului acesta extrem de greu din punct de vedere climatic, România a fost capabilă şi este capabilă să-şi realizeze necesarul de consum şi excedent pentru export.

Sunt date condiţiile pedoclimatice pe care le avem şi pe care trebuie să le valorificăm. Iar isteţimea, pregătirea şi dotarea tehnică a fermierilor ne dau această posibilitate. Din acest punct de vedere, Romănia va rămâne un exportator net de cereale pe piaţa externă”, a mai transmis Petre Daea.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Hram în 165 de localități din Republica Moldova. Poliția avertizează și vine cu recomandări

Creștinii ortodocși de stil vechi vor sărbători duminică, 8 noiembrie, Hramul Sfântului Mare Mucenic Dumitru. Cu această ocazie, 165 de localități din 35 de raioane ale Republicii Moldova vor marca sărbătoarea. Pentru prevenirea incidentelor și menținerea ordinii publice, Poliția îndeamnă cetățenii să respecte câteva măsuri de siguranță. Oamenii legii recomandă șoferilor să nu urce la

Echipe mobile oferă ajutor la domiciliu pentru înregistrarea la compensațiile pentru energie

Persoanele din Republica Moldova care nu se pot deplasa independent pot beneficia de asistență la domiciliu pentru înregistrarea în programul „Ajutor la contor”. Echipe mobile formate din asistenți sociali și registratori oferă sprijin atât în Chișinău, cât și în alte localități ale țării. În Capitală, registratorii activează în toate cele cinci sectoare. Numai pe 2

Chișinăul va găzdui Adunarea Generală a Federației Europene de Rugby

Republica Moldova a fost aleasă să găzduiască Adunarea Generală a Federației Europene de Rugby, care se va desfășura în premieră la Chișinău, în perioada 3-5 decembrie. Evenimentul va reuni aproximativ 140 de oficiali, inclusiv președinții celor 49 de federații naționale de rugby. Reuniunea va avea loc la Palatul Republicii. Pentru dreptul de organizare a evenimentului

95% dintre lifturile din Chișinău au depășit durata de exploatare

Aproape toate lifturile din Chișinău au depășit durata de exploatare, iar locatarii mai multor blocuri reclamă defecțiuni repetate, zgomote și blocarea pasagerilor în cabine. Deși municipalitatea a reparat 270 de ascensoare de la începutul anului, programul național de înlocuire a celor învechite va începe abia în 2027. În unele blocuri din Capitală, lifturile se defectează

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share