Premierul indian i-a spus lui Vladimir Putin că „nu este vremea pentru război”

Share

Prim-ministrul indian Narendra Modi a declarat joi, în deschiderea unei reuniuni a G20 la New Delhi, că instituţiile multilaterale „au eşuat” în a face faţă provocărilor urgente cu care se confruntă lumea, informează AFP.

„Trebuie să recunoaştem că multilateralismul este astăzi în criză”, a subliniat Modi într-o declaraţie preînregistrată, în deschiderea unei reuniuni a miniştrilor afacerilor externe ai ţărilor G20.

„Experienţa acestor ultimi ani – criza financiară, schimbarea climatică, pandemia, terorismul şi războiul – arată clar că guvernarea mondială a eşuat”, a continuat Modi.

Invazia rusă asupra Ucrainei ar urma să domine reuniunea miniştilor de externe ai principalelor puteri mondiale, a admis miercuri în faţa presei secretarul de stat indian pentru afaceri externe Shri Vinay Kwatra.

În septembrie, premierul indian i-a spus preşedintelui rus Vladimir Putin că „nu este vremea pentru război”, afirmaţii percepute la acea dată drept o critică la adresa intervenţiei militare a Moscovei în Ucraina.

Joi, Modi i-a îndemnat cu ardoare pe delegaţi să lucreze la o înţelegere şi să depăşească divergenţele.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

BLACK BELT CUP 2026: 469 de sportivi din patru țări s-au întrecut la Chișinău

La Chișinău s-a desfășurat, pe 26 septembrie 2026, campionatul internațional de taekwondo BLACK BELT CUP 2026 — International WT Championship. Competiția a reunit 469 de sportivi din Republica Moldova, România, Ucraina și Turcia. Turneul a inclus categoriile Kids, Cadets, Juniors și Seniors, oferind sportivilor de diferite vârste și niveluri de pregătire posibilitatea de a-și demonstra

BNM majorează rata de bază la 9%: creditele s-ar putea scumpi în Moldova

Banca Națională a Moldovei (BNM) a majorat rata de bază cu 1,5 puncte procentuale, până la 9% anual, în contextul intensificării presiunilor inflaționiste. Decizia Comitetului executiv al BNM ar putea duce la creșterea costurilor de împrumut pentru populație și companii. Odată cu rata de bază, BNM a stabilit rata dobânzii la creditele overnight la 11%

Moldovenii care au muncit legal în Albania vor putea beneficia de pensii și prestații sociale

Cetățenii Republicii Moldova care au lucrat legal în Albania vor putea beneficia de pensii și alte prestații sociale, după ce Guvernul a decis inițierea negocierilor și aprobarea semnării Aranjamentului administrativ pentru implementarea Acordului moldo-albanez în domeniul securității sociale. Documentul va permite coordonarea perioadelor de contribuții realizate în cele două state pentru stabilirea drepturilor sociale. Astfel,

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share