Germania schimbă legea imigrației, după ce a rămas fără muncitori

Share

Germania este pregătită să adopte o nouă lege a naţionalităţii, care va facilita străinilor să obţină cetăţenia germană, ca parte a unei schimbări mai ample a politicii de imigraţie, menită să susţină forţa de muncă în scădere a ţării.

Proiectul de lege, care va fi prezentat parlamentarilor în următoarele luni, ar permite oamenilor să solicite cetăţenia după cinci ani de reşedinţă în Germania, în loc de cei opt actuali, transmite CNBC.

Cei care au făcut eforturi deosebite pentru a se integra, de exemplu, devenind competenţi în limba germană, ar fi eligibili să aplice după trei ani.

De asemenea, legea ar ridica interdicţia privind dubla cetăţenie pentru persoanele din ţările din afara UE, ceea ce înseamnă că imigranţii nu ar mai fi nevoiţi să renunţe la naţionalitatea ţării de origine.

În prezent, doar persoanele cu paşapoarte UE sau cele care au un părinte din Germania sunt eligibile pentru a deţine cetăţenia germană.

Între timp, reformele de imigrare bazate pe sistemul de puncte al Canadei vor facilita intrarea muncitorilor calificaţi în ţară fără a avea calificări profesionale recunoscute în Germania.

În schimb, este suficient să ai experienţă de lucru adecvată şi o ofertă de muncă.

Planurile reprezintă cea mai mare revizuire a regulilor de naţionalitate germane după anul 2000, când copiii născuţi din părinţi imigranţi în Germania s-au calificat automat pentru cetăţenie, pentru prima dată.

Ele fac parte dintr-o serie de politici social progresiste propuse de guvernul de coaliţie tripartit al ţării, care a declarat că doreşte să atragă 400.000 de muncitori străini calificaţi în fiecare an pentru reechilibra îmbătrânirea populaţiei şi deficitul de forţă de muncă în sectoarele cheie.

Populaţia Germaniei a atins un nivel maxim de 84,3 milioane în 2022, alimentată de o creştere record a imigraţiei nete, inclusiv a refugiaţilor ucraineni. Cu toate acestea, se luptă cu o criză a forţei de muncă, deoarece lucrătorii mai în vârstă se retrag din forţa de muncă.

Un sondaj din ianuarie a arătat că mai mult de jumătate dintre companiile germane au dificultăţi să ocupe posturile vacante din cauza lipsei de muncitori calificaţi.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Zelenski: Putin pregătește o nouă mobilizare și mizează pe încă 30.000 de soldați nord-coreeni

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, susține că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, pregătește o nouă mobilizare militară în această toamnă și intenționează să suplimenteze efectivele armatei ruse cu aproximativ 30.000 de militari din Coreea de Nord. Potrivit declarațiilor lui Zelenski, bazate pe informații furnizate de serviciile de informații ucrainene, Ministerul rus al Apărării a recrutat

Pompierii din Republica Moldova, în prima linie împotriva unui incendiu devastator din Grecia

Pompierii din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), detașați în Grecia în cadrul unei misiuni internaționale, au intervenit la stingerea unui incendiu forestier izbucnit în apropierea localității Pilea, situată la sud de Salonic. Solicitarea de intervenție a fost recepționată în după-amiaza zilei de 26 iulie, la ora 17:16. Echipajul moldovean s-a deplasat imediat

Zelenski: Ucraina va avea, din 2027, drone cu o rază de acțiune de până la 10.000 km

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că industria ucraineană de apărare dezvoltă drone cu rază foarte lungă de acțiune, care ar urma să poată lovi ținte aflate la o distanță de până la 10.000 de kilometri începând cu anul viitor. Declarația a fost făcută într-un interviu acordat bloggeriței americane Laura Loomer. Potrivit lui Zelenski, Ucraina

UE permite confiscarea și valorificarea petrolului transportat de petrolierele care eludează sancțiunile împotriva Rusiei

Uniunea Europeană a aprobat, în cadrul celui de-al 21-lea pachet de sancțiuni împotriva Federației Ruse, un nou mecanism care permite statelor membre să confiște și să valorifice petrolul transportat de petrolierele din așa-numita „flotă din umbră”, utilizată pentru ocolirea restricțiilor impuse Moscovei. Potrivit regulamentului publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, autoritățile statelor membre vor

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share