Controale mai rare pentru vânzătorii de fructe și legume: Parlamentul a aprobat un proiect de lege care simplifică procedurile pentru comercianți și mici producători

Share

Vânzătorii de fructe și legume proaspete ar putea scăpa de controalele obligatorii de calitate, dacă demonstrează că respectă regulile în mod constant. Un proiect de lege în acest sens a fost votat în prima lectură de Parlament, cu susținerea a 57 de deputați.

Potrivit documentului, agenții economici care trec cu succes cinci controale consecutive, dispun de un sistem propriu de verificare a calității și nu au abateri economice sau fiscale, vor putea obține un certificat de conformitate emis de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA). Acesta va fi valabil până la doi ani și aplicabil atât pentru comerțul intern, cât și pentru activitățile de export și import. În cazul identificării ulterioare a unor nereguli, certificatul va fi retras.

Proiectul mai prevede și simplificarea condițiilor pentru micii producători, care nu vor mai fi obligați să se înregistreze în baza de date ANSA, dacă dețin până la 0,1 hectare de teren agricol sau transportă produse doar în piețele locale.

Ministerul Agriculturii susține că măsura va reduce povara birocratică pentru fermieri și va permite o mai bună direcționare a controalelor către sectoarele cu risc ridicat pentru siguranța alimentară.

Proiectul urmează să fie supus examinării în lectura a doua, înainte de a fi adoptat definitiv.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share