PSRM contestă pachetul de legi privind reforma SIS

Share

Socialiștii sunt împotriva pachetului de legi privind reforma Serviciului de Informații și Securitate, aprobat de Guvern pe 29 martie și care urmează a fi examinat de Parlament, în prima lectură, pe 30 martie.

Potrivit deputatei BCS, Adela Răileanu, acest pachet de legi conține prevederi „sensibile și periculoase”, care „încalcă nu doar Constituția țării, ci și normele internaționale privind drepturile omului”.

Deputata susține că se propune instalarea de aparate de supraveghere audio, video și de fotografiat în locuințele cetățenilor, fără informarea acestora, iar companiile de comunicații ar urma să colaboreze cu Serviciile speciale și să pună la dispoziția acestora datele despre utilizatori.

„Într-un stat normal, după un astfel de aviz, în cel mai bun caz aceste proiecte ar fi fost aruncate la coș, deoarece sunt considerate abuzive. Însă, la noi – ca la nimeni. Urmează să fie examinate în prima lectură! Autorii, de facto, acceptă conceptul proiectelor și vor aplica câteva modificări cosmetice, de ochii lumii, însă esența va rămâne intactă. Acest regim ne-a obișnuit cu astfel de scamatorii.

Cel mai abuziv proiect din acest pachet de legi este cel cu privire la activitatea contrainformativă și activitatea informativă externă. Acest proiect de lege conține prevederi sensibile și extrem de periculoase, care trezesc îngrijorarea opoziției și a experților independenți în domeniul drepturilor omului”, a scris Adela Răileanu, pe o rețea de socializare.

Totodată, deputata susține că „chiar dacă acest proiect de lege este propus cu scopul declarat de a proteja securitatea națională, aceasta nu justifică încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor. Într-o societate democratică, există mijloace legale de a proteja securitatea națională, fără a încălca drepturile omului”.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Erupția vulcanului Etna dă peste cap traficul aerian. Aeroportul din Catania, închis

Aeroportul din Catania, unul dintre principalele puncte de acces aerian în Sicilia, a fost închis miercuri, 12 august, din cauza activității eruptive a vulcanului Etna. Mii de călători sunt afectați, în plin sezon turistic. Spațiul aerian al aeroportului este restricționat cel puțin până la ora locală 18:00. Sosirile și plecările au fost suspendate, iar mai

Bolea, despre tranzitul cerealelor ucrainene prin R.Moldova: „Nu vor rămâne aici”

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, susține că tranzitul cerealelor ucrainene prin Republica Moldova este analizat, în primul rând, ca o soluție pentru situații excepționale, în cazul în care rutele utilizate în prezent de Ucraina către porturile dunărene ar fi afectate de atacurile rusești. În cadrul unei conferințe de presă, șeful MIDR a dat

Cerealele Ucrainei ar putea ajunge cu trenul prin Republica Moldova la Constanța. Kievul cere tarife reduse la jumătate

Ucraina analizează o nouă rută pentru exportul cerealelor către Portul Constanța, prin Republica Moldova, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra infrastructurii portuare și navelor din regiunea Odesa. Kievul a solicitat Chișinăului reducerea cu 50% a tarifelor feroviare pentru transportul de marfă, iar noul coridor ar putea permite tranzitarea a până la 4,5 milioane de tone

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share