Pericol de puci militar la Moscova. Când va fi detronat Putin

Share

Un fost consilier al Kremlinului a avertizat că în timp ce Moscova își continuă invazia sângeroasă a Ucrainei, situația politică din Rusia se îndreaptă înspre o lovitură de stat militară, scrie publicația rusească de opoziție Можем объяснить.

Abbas Galliamov, fostul scriitor de discursuri al lui Vladimir Putin, a spus că în Rusia toate condițiile sunt prezente pentru izbucnirea unei revolte în toată regula: „Cu cât războiul se prelungește mai mult, cu atât devine mai clară inutilitatea sa”.

Publicul din Rusia a început în mare parte să își dea seama că visul Kremlinului de a răsturna „regimul” de la Kiev nu se va realiza, notează Galliamov, iar premiul de consolare – teritoriile ucrainene recent anexate ilegal de Rusia – nu câștigă aprecierea nimănui.

Disputele se înmulțesc și în cadrul armatei, potrivit fostului consilier – „[șeful Wagner] Prigojin a discreditat regimul în ochii ofițerilor prin retorica sa, iar furia îndreptată împotriva autorităților care îi permit unui criminal să îi calce în picioare devine tot mai puternică.”

Imaginea de viclean „macho” a liderului de la Kremlin s-a dezintegrat și ea: „Pe măsură ce țara se confruntă cu tot mai multe probleme și autoritățile sunt incapabile să le rezolve, Putin se transformă tot mai constant în ochii oamenilor dintr-un strateg într-un dictator simplu de mâna a doua.

Galliamov a spus că tot ceea ce mai lipsește pentru declanșarea unui puci este ceva mai multă organizare.
„Trebuie înțeles faptul că marea majoritate a comandanților din armata unei națiuni autoritare nu sunt suporteri devotați ai autorităților, ci oportuniști de rând”, a susținut Galliamov.

Așadar, odată ce va începe o revoltă, iar „loialitățile de odinioară” vor dispărea, comandanții militari vor lupta de partea celui care pare cel mai în putere să câștige, potrivit fostului consilier al lui Putin.

Tot mai mulți soldați ruși se predau autorităților ucrainene ca să nu ia parte la război În afară de cei care s-au revoltat sau chiar i-au atacat pe comandanții lor, mii de alți soldați ruși s-au predat din proprie inițiativă autorităților ucrainene pentru a nu lua parte la război.

Potrivit unui reprezentant al liniei telefonice „Vreau să trăiesc” din Ucraina, 6.543 de soldați ruși au sunat la numărul lor ca să anunțe că se predau guvernului ucrainean într-o perioadă de doar patru luni.

„În timpul eliberării Hersonului, am primit apeluri de la ruși și ne-au spus ‘Salvați-ne sufletele pentru că am rămas blocați undeva în noroi, batalionul nostru este complet distrus, mai avem doar 10 soldați, vă rugăm să ne scoateți din această mizerie”, potrivit reprezentantului citat mai sus.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

BNM majorează rata de bază la 9%: creditele s-ar putea scumpi în Moldova

Banca Națională a Moldovei (BNM) a majorat rata de bază cu 1,5 puncte procentuale, până la 9% anual, în contextul intensificării presiunilor inflaționiste. Decizia Comitetului executiv al BNM ar putea duce la creșterea costurilor de împrumut pentru populație și companii. Odată cu rata de bază, BNM a stabilit rata dobânzii la creditele overnight la 11%

Moldovenii care au muncit legal în Albania vor putea beneficia de pensii și prestații sociale

Cetățenii Republicii Moldova care au lucrat legal în Albania vor putea beneficia de pensii și alte prestații sociale, după ce Guvernul a decis inițierea negocierilor și aprobarea semnării Aranjamentului administrativ pentru implementarea Acordului moldo-albanez în domeniul securității sociale. Documentul va permite coordonarea perioadelor de contribuții realizate în cele două state pentru stabilirea drepturilor sociale. Astfel,

Gazul s-ar putea scumpi din nou. Junghietu: În octombrie vom ști cu cât

Tariful la gazele naturale pentru consumatorii din Republica Moldova ar putea fi majorat din nou, pe fondul creșterii cotațiilor pe piața europeană. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, spune că o ajustare a tarifului devine tot mai probabilă, însă dimensiunea acesteia va putea fi estimată abia la începutul lunii octombrie. Potrivit ministrului, prețul de referință al gazelor

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share