Șefa statului a mers în vizită în câteva localități din raionul Dondușeni

Share

Președinta Maia Sandu a vizitat raionul Dondușeni, unde s-a întâlnit cu localnicii din Baraboi, Tîrnova și Țaul, cu care a vorbit despre pensii, locuri de muncă, educație, condițiile de trai din localități, reforma justiției, dar și alte lucruri importante pentru oamenii din întreaga țară.

Guvernarea a început schimbări în mai multe domenii, iar unele dintre ele trebuie accelerate, în special cele care țin de dezvoltarea economiei. Șefa statului a subliniat că avem nevoie de pace și de o economie puternică pentru a rezolva problemele localităților și ale țării.

„În ultimii ani, am reușit să repunem Republica Moldova pe harta lumii și avem prieteni și parteneri externi de încredere, care ne ajută să depășim crizele care au venit peste noi și să rămânem parte a lumii libere.

Cu sprijinul lor, se dezvoltă și comunitățile noastre. Grădinițele din Țaul și Baraboi au fost renovate din fondurile oferite de România, iar școala din Baraboi a beneficiat de fonduri europene”, a spus Președinta Maia Sandu.

La Țaul, șefa statului a vizitat Centrul de Excelență în Horticultură și Tehnologii Agricole, care pregătește specialiști în legumicultură și pomicultură, siguranța produselor agroalimentare și tehnologia produselor de origine vegetală.

Instituția este modernizată recent cu sprijinul Agenției Austriece pentru Dezvoltare și Fundației LED Moldova, și are în prezent aproximativ 300 de elevi. De asemenea, în cadrul programului Satul European, 7 localități din raionul Dondușeni realizează proiecte în valoare de aproximativ 50 milioane de lei.

„Aderarea la Uniunea Europeană este proiectul nostru de țară, care va încuraja și dezvoltarea comunităților din Moldova. M-am bucurat să cunosc, la Dondușeni, mai mulți aleși locali care înțeleg acest lucru și pun umărul la procesul de integrare europeană.

Am apreciat și deschiderea primăriei Tîrnova de a oferi 41 hectare de pământ pentru Programul național de împădurire, realizarea căruia va începe în acest an. Încurajez toate primăriile din țară să participe în acest program important pentru noi toți”, a menționat Președinta Maia Sandu.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Agricultorii ar putea primi înapoi majorarea accizei la motorină în 2027. Ce promite Guvernul

Agricultorii din Republica Moldova nu ar urma să resimtă, în 2027, impactul majorării accizei la motorină. Guvernul intenționează să le restituie integral suma aferentă creșterii accizei, a declarat ministra Finanțelor, Victoria Belous, în plenul Parlamentului. Subiectul a fost abordat după o întrebare adresată ministrei de deputatul Sergiu Stefanco, care a atras atenția că o parte

România, cea mai generoasă țară din UE raportat la venituri. Cât donează românii față de europenii bogați

România ocupă primul loc în Uniunea Europeană în clasamentul generozității raportate la veniturile populației, potrivit World Giving Report 2026, realizat de Charities Aid Foundation (CAF). Datele arată că românii au alocat în 2025, în medie, echivalentul a 0,9% din venituri pentru donații, dacă sunt incluse atât contribuțiile către organizații caritabile și cauze religioase, cât și

Fermierii amenință din nou cu proteste. Guvernul analizează prelungirea restricțiilor pentru cerealele ucrainene

Guvernul analizează oportunitatea menținerii restricțiilor privind importurile de cereale din Ucraina, însă o decizie finală va fi luată după evaluarea impactului economico-financiar asupra întregului lanț valoric, a declarat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu. Potrivit ministrului, autoritățile nu dispun, deocamdată, de o argumentare economico-financiară suficientă pentru menținerea licențierii importurilor. Osmochescu a cerut colegilor să

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share