3 tone de tutun și 2 milioane de țigări confiscate la frontierele externe ale UE

Share

Poliția de Frontieră a găzduit la Chișinău, în premieră, Centrul de coordonare al operațiunii internaționale JAD FINESTRA 2. Activitățile operațiunii s-au desfășurat pe parcursul lunii decembrie 2022, sub egida FRONTEX, SELEC, INTERPOL, OLAF și EUROPOL, având ca obiective combaterea criminalității transfrontaliere, cu accent pe migrație ilegală, fraudă documentară, trafic de persoane, arme de foc și droguri, contrabanda cu produse accizabile, în special tutun, țigări, alcool.

Totodată, scopul acestui exercițiu internațional a fost consolidarea capacităților și intensificarea cooperării între instituțiile de aplicare a legii din Republica Moldova și România, inclusiv organizații, birouri, misiuni ale UE.

Ca rezultat al operațiunii, autoritățile au confiscat 2,3 milioane de țigări, peste 3 tone de tutun brut și au ridicat 15 documente falsificate. La fel, au identificat 40 de persoane traficanți și au arestat 2 persoane căutate de INTERPOL.
Suplimentar, oamenii legii au depistat și ridicat arme de foc deținute ilegal, produse pirotehnice, produse contrafăcute, produse anabolizante, droguri și o serie de vehicule furate.

Împreună împotriva crimei organizate

Acțiunea a fost organizată în cadrul EMPACT, Platforma Multidisciplinară Europeană Împotriva Amenințărilor Criminale, care abordează cele mai importante amenințări reprezentate de criminalitatea internațională organizată și gravă care afectează UE. EMPACT consolidează informațiile, cooperarea strategică și operațională între autoritățile naționale, instituțiile și organismele UE și partenerii internaționali.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Criză demografică în Republica Moldova: natalitatea s-a prăbușit cu 34% în ultimul deceniu

Republica Moldova se confruntă cu o deteriorare accentuată a situației demografice, după ce numărul nou-născuților a înregistrat o scădere de aproximativ 34% în ultimii ani, potrivit datelor Biroului Național de Statistică. Dacă în 2014 se înregistrau circa 41.000 de copii născuți-vii, în 2025 numărul acestora a coborât la puțin peste 23.000, confirmând o tendință descendentă

Ucraina anunță destructurarea unei rețele de trafic de arme care ar fi ajuns la Steven Seagal și lideri pro-ruși

Autoritățile ucrainene au anunțat destructurarea unei rețele ilegale de trafic de arme care ar fi furnizat armament unor personalități publice și politicieni pro-ruși, inclusiv actorul american Steven Seagal și liderul nord-coreean Kim Jong-un. Potrivit Poliției Naționale a Ucrainei, gruparea s-ar fi aprovizionat cu arme din teritoriile ucrainene ocupate temporar de Rusia, precum și prin importuri

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share