S.A. „Moldovagaz” a fost scutită de răspundere contravențională și penalități

Share

A fost prelungit, până la 31 ianuarie 2023, termenul de plată a drepturilor de import de către S.A. „Moldovagaz” al gazelor naturale transportate prin conducte pe parcursul perioadei aprilie – decembrie 2022. Decizia a fost aprobată astăzi, în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale, prezidate de prim-ministra Natalia Gavrilița.

În acest context, S.A. „Moldovagaz” a fost scutită de răspundere contravențională și penalități pentru nerespectarea prevederilor legale de plata drepturilor de import aferente gazului natural transportat pe parcursul lunilor aprilie – octombrie 2022.

De asemenea, a fost prelungit, până la 31 ianuarie 2023, termenul de valabilitate a Autorizației de mediu privind gestionarea deşeurilor și a Autorizației de emisie a poluanților în atmosferă de la surse fixe, eliberată pentru SATD „Uzina Metalurgică Moldovenească”.

Au fost făcute unele ajustări privind importul păcurii, a produselor petroliere, rumegușului, deșeurilor și a resturilor de lemn pentru fabricarea biocombustibililor solizi, în concordanță cu noul Nomenclator Combinat a mărfurilor, care a intrat în vigoare începând cu 1 ianuarie curent.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Jardan: O eventuală decizie a CSJ privind cele peste 800 de biserici nu va duce la evacuări sau suspendarea slujbelor

Ministrul Culturii, Cristian Jardan, dă asigurări că o eventuală hotărâre a Curții Supreme de Justiție (CSJ) în favoarea statului în litigiul privind cele peste 800 de biserici și monumente istorice aflate în folosința Mitropoliei Moldovei nu va genera schimbări imediate pentru comunitățile religioase și nu va afecta desfășurarea serviciilor divine. Declarațiile au fost făcute în

SUA notifică NATO că își schimbă contribuția în Alianță: Europa, chemată să preia principala responsabilitate pentru propria apărare

Statele Unite au notificat oficial aliații NATO că își vor ajusta contribuțiile la Modelul de Forțe al Alianței Nord-Atlantice, în conformitate cu noua Strategie Națională de Apărare 2026 și cu viziunea denumită „NATO 3.0”, care prevede o implicare sporită a statelor europene în asigurarea propriei securități convenționale. Anunțul a fost transmis de oficialii Departamentului american

Coletele de pe Temu și AliExpress vor putea fi taxate cu TVA de la 1 octombrie. Gavriliță: „TVA-ul trebuie să fie unul pentru toți”

Coletele comandate de moldoveni de pe platforme internaționale precum Temu, AliExpress sau alte site-uri de comerț online ar putea fi taxate cu TVA începând cu data de 1 octombrie. Anunțul a fost făcut de ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, care a explicat că autoritățile nu introduc o taxă nouă, ci elimină scutirea existentă pentru importurile cu

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share