Procedurile de examinare a cauzelor penale ar putea fi simplificate

Share

Comisia juridică, numiri și imunități a aprobat, în ședința de astăzi, raportul la proiectul de lege ce prevede revizuirea legislației în vederea simplificării procedurilor de examinare a cauzelor penale. Proiectul, elaborat de Ministerul Justiției, are drept scop eficientizarea procedurilor judiciare prevăzute în Planul de acțiuni pentru implementarea Strategiei privind asigurarea independenței și integrității sectorului justiției pentru anii 2022-2025.

Conform PROIECTULUI, sunt prevăzute trei proceduri simplificate menite să eficientizeze procesul penal, precum acordul de recunoaștere a vinovăției, acordul judiciar în interesul public și judecarea cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Astfel, în cazul încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției, persoana învinuită ar putea beneficia de o reducere cu o treime din limitele de pedeapsă, dacă instanța acceptă acordul.

Judecarea pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală poate avea loc doar dacă inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele indicate în rechizitoriu, inculpatul solicită administrarea de probe noi sau dacă din probele administrate în faza de urmărire penală rezultă suficiente date cu privire la vinovăția inculpatului. În acest caz, limitele pedepsei se vor reduce cu ¼.

Cu referire la acordul judiciar de interes public, acesta va fi aplicabil doar persoanelor juridice pentru comiterea infracțiunilor, precum evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor, spălarea banilor, corupere activă, traficul de influență, darea de mită.

În opinia autorilor, implementarea proiectului de lege va degreva instanțele de judecată de volumul mare de cauze, precum și va spori operativitatea instrumentării acestora. De asemenea, va fi evitată tergiversarea examinării cauzelor penale, expirarea termenului de prescripție sau de restituire a prejudiciului cauzat și va fi asigurată recuperarea mai rapidă a prejudiciilor cauzate prin infracțiuni și încasări la bugetul de stat.

Proiectul urmează a fi examinat în plenul Parlamentului.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

România, cea mai generoasă țară din UE raportat la venituri. Cât donează românii față de europenii bogați

România ocupă primul loc în Uniunea Europeană în clasamentul generozității raportate la veniturile populației, potrivit World Giving Report 2026, realizat de Charities Aid Foundation (CAF). Datele arată că românii au alocat în 2025, în medie, echivalentul a 0,9% din venituri pentru donații, dacă sunt incluse atât contribuțiile către organizații caritabile și cauze religioase, cât și

Fermierii amenință din nou cu proteste. Guvernul analizează prelungirea restricțiilor pentru cerealele ucrainene

Guvernul analizează oportunitatea menținerii restricțiilor privind importurile de cereale din Ucraina, însă o decizie finală va fi luată după evaluarea impactului economico-financiar asupra întregului lanț valoric, a declarat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu. Potrivit ministrului, autoritățile nu dispun, deocamdată, de o argumentare economico-financiară suficientă pentru menținerea licențierii importurilor. Osmochescu a cerut colegilor să

Cetățean străin, reținut în Moldova pentru presupuse activități în interesul serviciilor ruse

Un cetățean străin, în vârstă de 49 de ani, originar din Azerbaidjan, a fost reținut în Republica Moldova fiind suspectat că ar fi colectat neautorizat informații în interesul unor reprezentanți ai serviciilor speciale ale Federației Ruse. Potrivit Poliției, bărbatul ar fi fost recrutat în august 2026 și pregătit pentru desfășurarea unor activități de destabilizare pe

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share