Doi ucraineni au fost prinși cu permise false

Share

Polițiștii de frontieră au identificat doi cetățeni străini care aveau permise de conducere falsificate.

Primul caz a fost înregistrat la punctul de trecere Palanca-Maiaki-Udobnoe, pe direcția de intrare în Moldova.
Tânărul de 23 de ani a cerut azil pe teritoriul Republicii Moldova. Astfel, conform procedurilor legale, acesta a fost supus unui control suplimentar.

Ca urmare, în geanta personală a fost depistat un permis de conducere care nu îi aparținea, dar care prezenta semne de falsificare. Cetățeanul ucrainean a spus că permisul aparține unei rude, iar despre faptul că era falsificat nu cunoștea.

Un alt caz a avut loc la punctul Giurgiulești-Galați. Documentat a fost un șofer de camion care a prezentat un permis de conducere contrafăcut.

Tânărul de 24 de ani, cetățean al Ucrainei, urma să tranziteze teritoriul Republicii Moldova, cu destinația Ucraina.
În urma verificării permisului s-a stabilit că actul este fals.

La audieri, ucraineanul a susținut că a perfectat actul pe cale legală. În cele din urmă, el a fost înlăturat de la volanul camionului, continuându-și călătoria în calitate de pasager.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Ucraina scoate din luptă nava-amiral a Flotei ruse din Marea Neagră: fregata „Amiral Makarov”, grav avariată

Fregata „Amiral Makarov”, nava-amiral a Flotei ruse din Marea Neagră, a fost grav avariată în urma atacului ucrainean asupra portului Novorossiisk din 12 august, potrivit unor imagini din satelit analizate de publicații și canale de monitorizare militare. Potrivit canalului rusesc „Voennîi Informator”, pe nava de război poate fi observată o perforație în partea din față

Forțele de apărare ale Ucrainei au doborât aproape 190 de ținte. O dronă rusească a intrat în spațiul aerian al Republicii Moldova

Armata rusă a lansat, în noaptea de 20 august, un atac masiv asupra Ucrainei, utilizând rachete balistice și de croazieră, precum și 168 de drone de atac. În timpul atacului, o dronă rusească a încălcat și spațiul aerian al Republicii Moldova, au anunțat autoritățile de la Chișinău. Potrivit Forțelor Aeriene ale Ucrainei, atacul a inclus

Târgul Apicol din Chișinău: Mierea moldovenească, mai bogată în acest an. Ce prețuri găsesc cumpărătorii

Producția de miere din acest an este mai bună decât în 2025, susțin apicultorii din Republica Moldova, care își prezintă produsele la Târgul Apicol din Chișinău. Evenimentul se desfășoară în Scuarul Catedralei Mitropolitane, unde vizitatorii pot găsi mai multe sortimente de miere, produse apicole și cocktailuri pentru imunitate. Victoria Sobol, apicultoare din satul Bravicea, raionul

Kârgâzstanul închide companii suspectate că ajută Rusia să ocolească sancțiunile. În schemă apare și afacerea lui Ilan Șor

Autoritățile din Kârgâzstan au început să închidă forțat companii suspectate că ar fi implicate în scheme de eludare a sancțiunilor impuse Rusiei de Uniunea Europeană și Statele Unite. Potrivit Ministerului Economiei și Comerțului de la Bișkek, 19 companii au fost deja lichidate, iar în total aproximativ 40 de persoane juridice au fost identificate ca prezentând

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share