173 de apartamente din Chișinău – cu până la 30% mai puțin agent termic

Share

Locuitorii a 173 de apartamente din municipiul Chișinău vor consuma cu până la 30% mai puțin agent termic datorită unui sistem de încălzire centralizat mai eficient, instalat cu sprijinul PNUD Moldova și al Facilității Globale de Mediu. Sistemul vechi cu distribuție pe verticală a energiei termice a fost schimbat cu unul modern, cu distribuție pe orizontală. Proiectul a fost implementat în parteneriat cu Green City Lab Moldova și Termoelectrica.

Totodată, noul sistem oferă acces și la apă caldă menajeră centralizată, care a lipsit în aceste blocuri multietajate mai mult de 20 de ani.

Suntem foarte mulțumiți și recomand tuturor. Te încălzești cât vrei, cheltui apă cât vrei și fiecare știe exact cât trebuie să achite. Noi nu am avut apă fierbinte centralizată din anii ’90, dar acum avem. Nici nu-mi vine să cred că nu mai trebuie să așteptăm la boiler să se încălzească apa, iar după ce s-a terminat, iar să așteptăm câteva ore. Acum este deodată. Putem să punem și o cădiță plină”, spune Svetlana, care locuiește în unul din blocurile cu sistem de încălzire modernizat.

Majoritatea blocurilor locative din Chișinău, conectate la sistemul de termoficare, au un sistem de distribuție internă a energiei termice pe verticală. Acest sistem nu oferă posibilitatea de a seta nivelul de căldură dorit, iar facturile sunt emise în baza consumului comun înregistrat la nivel de branșament. Achitarea se face prin intermediul gestionarilor fondului locativ, care divizează suma totală la numărul de consumatori individuali, în funcție de câteva criterii, unul din acesta fiind suprafața apartamentului.

Noul sistem de distribuție a energiei termice oferă însă proprietarilor de apartamente posibilitatea de a regla nivelul temperaturii în mod individual, în funcție de necesitate. Fiecare apartament are contor care monitorizează consumul, în baza căruia va fi emisă factura.

Consumatorul poate să vadă zilnic sau lunar consumul propriu de energie termică și poate interveni prompt pentru a ajusta confortul termic necesar. Astfel, este asigurat confortul familiei, dar și sporit spiritul responsabilității pentru a consuma responsabil”, menționează Vasile Leu, Director general interimar, Termoelectrica. Întreprinderea a instalat, din surse proprii, puncte individuale termice în cele trei blocuri și a asigurat modernizarea infrastructurii comune de distribuție a energiei termice.

Susținem schimbarea sistemului de distribuție a căldurii pe verticală cu distribuția pe orizontală a căldurii. Ce înseamnă asta în realitate? În realitate, înseamnă că proprietarii de apartamente vor putea regla individual căldura, opțiune care nu exista anterior. Această soluție de eficiență energetică va aduce economii pentru proprietarii de apartamente, de până la 30%, conform calculelor noastre”, remarcă Andrea Cuzyova, Reprezentanta rezidentă adjunctă, PNUD Moldova.

Pentru implementarea proiectului, PNUD Moldova și GEF au alocat circa 90 mii dolari SUA.
Un proiect-pilot similar de schimbare a sistemului de distribuție a căldurii de pe verticală pe orizontală a fost implementat în acest an și în municipiul Bălți.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Erupția vulcanului Etna dă peste cap traficul aerian. Aeroportul din Catania, închis

Aeroportul din Catania, unul dintre principalele puncte de acces aerian în Sicilia, a fost închis miercuri, 12 august, din cauza activității eruptive a vulcanului Etna. Mii de călători sunt afectați, în plin sezon turistic. Spațiul aerian al aeroportului este restricționat cel puțin până la ora locală 18:00. Sosirile și plecările au fost suspendate, iar mai

Bolea, despre tranzitul cerealelor ucrainene prin R.Moldova: „Nu vor rămâne aici”

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, susține că tranzitul cerealelor ucrainene prin Republica Moldova este analizat, în primul rând, ca o soluție pentru situații excepționale, în cazul în care rutele utilizate în prezent de Ucraina către porturile dunărene ar fi afectate de atacurile rusești. În cadrul unei conferințe de presă, șeful MIDR a dat

Cerealele Ucrainei ar putea ajunge cu trenul prin Republica Moldova la Constanța. Kievul cere tarife reduse la jumătate

Ucraina analizează o nouă rută pentru exportul cerealelor către Portul Constanța, prin Republica Moldova, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra infrastructurii portuare și navelor din regiunea Odesa. Kievul a solicitat Chișinăului reducerea cu 50% a tarifelor feroviare pentru transportul de marfă, iar noul coridor ar putea permite tranzitarea a până la 4,5 milioane de tone

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share