Natalia Gavrilița a inaugurat o nouă Unitate de Salvatori și Pompieri la Ștefan Vodă

Share

În sudul țării a fost deschisă o nouă Unitate de salvatori și pompieri a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI. La evenimentul de inaugurare a sediului au participat prim-ministra Natalia Gavrilița, ministra Afacerilor Interne, Ana Revenco, șefa-adjunctă a Misiunii diplomatice a SUA la Chișinău, Laura Hruby.

Unitatea, a cărei construcție a durat un an și jumătate, se întinde pe o suprafață de peste 0,4 ha și cuprinde birouri administrative, 3 boxe spațioase pentru amplasarea tehnicii de intervenție, un teren de mini-fotbal și o pistă pentru aterizarea elicopterelor SMURD.

Sper că această clădire va fi nu doar un punct de pornire a autospecialelor la chemări, dar și un punct de atracție pentru cetățenii de toate vârstele, care vor fi implicați în măsuri de educare și antrenament pentru a ridica nivelul de protecție civilă a cetățenilor.

Pentru că ne confruntăm deseori cu tot felul de cataclisme naturale în această regiune, este extrem de important ca oamenii să știe cum să acționeze în caz de criză. La fel cum este important să avem voluntari bine instruiți care, la necesitate, să poată susține salvatorii și pompierii”, a declarat Natalia Gavrilița.

Unitatea a fost construită cu sprijinul Departamentului de Apărare al Statelor Unite ale Americii, dar și cu o contribuție consistentă a Guvernului Republicii Moldova și a Consiliului raional Ștefan Vodă.

Aici vor activa 23 de salvatori și pompieri, care vor asigura securitatea a circa 65 de mii de locuitori din 26 de localități ale raionului Ștefan Vodă.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Islanda reia vânătoarea de balene după doi ani. Proteste și controverse puternice în Atlanticul de Nord

După o pauză de doi ani, Islanda a reluat vânătoarea comercială de balene, reaprinzând una dintre cele mai controversate dispute legate de protecția animalelor și exploatarea resurselor marine. Navele companiei baleniere islandeze au ieșit din nou în larg, în pofida protestelor activiștilor și a criticilor venite din partea organizațiilor internaționale de mediu. Una dintre cele

ALARMĂ FĂRĂ PRECEDENT: Serviciile secrete ale alianței Five Eyes avertizează că IA ar putea declanșa atacuri cibernetice devastatoare în doar câteva luni

Agențiile de informații și securitate cibernetică ale alianței Five Eyes au lansat un avertisment rar și extrem de sever, susținând că noile modele de inteligență artificială ar putea deveni, în doar câteva luni, capabile să efectueze atacuri cibernetice devastatoare împotriva guvernelor, companiilor și infrastructurilor critice din întreaga lume. Potrivit publicației britanice The Guardian, serviciile de

Apel al mediului academic din România și Republica Moldova: „Reîntregirea poporului român reprezintă o opțiune legitimă”

Un grup de reprezentanți ai mediului academic de pe ambele maluri ale Prutului a transmis un apel public către președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și primarul general al Bucureștiului, Nicușor Dan, solicitând inițierea unei reflecții instituționale și academice privind perspectivele reîntregirii spațiului românesc. Mesajul este susținut de comunitatea academică română din Republica Moldova și România,

Un robot de 14.000 de euro a ieșit la cerșit în China: „Nu mai am bani să mă încarc!”

Un robot umanoid a devenit senzația internetului după ce a fost surprins cerșind pe o stradă aglomerată din provincia Sichuan, China. Apariția neobișnuită a stârnit atât amuzament, cât și controverse, după ce dispozitivul le-a transmis trecătorilor că nu mai are bani pentru a-și plăti energia electrică și a continuat să solicite ajutor financiar. Robotul, identificat

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share