Contrabandă cu peste 600.000 țigarete, șase persoane au fost reținute

Contrabandă cu peste 600.000 țigarete, șase persoane au fost reținute
Share

Angajații Direcției regionale SUD și Direcției Inspecție Efectiv din cadrul Poliției de Frontieră, de comun cu Procurorii PCCOCS, oficiul Sud, au reținut șase persoane, dintre care trei sunt angajați ai Sectorului Poliției de Frontieră din Leova, urmare a încercării acestora să scoată din țară peste 600.000 țigarete.

Reținerile au avut loc la mijlocul și în a doua parte a săptămânii precedente, după care au fost aplicate mandate de arestare. Inițial, au fost reținute în flagrant patru persoane, inclusiv un polițist de frontieră. Tentativa de contrabandă a avut loc în proximitatea localității Tochile-Răducani, raionul Leova, iar la fața locului au fost depistate: un autoturism ce aparținea organizatorului, o barcă gonflabilă și 30 de cutii și 14 blocuri, ce conțineau peste 300.000 țigarete cu timbru de acciză autohton.

În următoarea zi, într-o localitate din raionul Leova, la domiciliul organizatorului grupului infracțional au fost depistate alte 30 cutii cu 300.000 țigarete, o armă deținută ilegal și uniforme polițienești, deși persoana nu este angajată în niciun organ de poliție. Totodată, în cadrul dosarului, în aceeași zi au fost reținuți alți doi angajați ai Poliției de Frontieră, unul fiind cu funcție de conducere.

Ulterior, procurorii PCCOCS au prezentat Judecătoriei Cahul demersuri cu privire la aplicarea arestului în privința celor șase persoane, cu vârste cuprinse între 31 și 42 de ani. Astfel, judecătorul a emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile în Penitenciarul nr. 5 pentru patru persoane – două fiind polițiști de frontieră, iar pentru alte două persoane – arest la domiciliu.

Investigațiile continuă, în vederea stabilirii altor aspecte infracționale din dosarul penal, timp în care persoanele se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

În contextul cazului dat, Poliția de Frontieră condamnă actele de implicare a angajaților în activități ilegale și va interveni de fiecare dată când se cere curățirea sistemului de persoane corupte sau care sunt parte a unor scheme infracționale. Poliția de Frontieră se declară ferm angajată în dezvoltarea mecanismelor de luptă cu orice ilegalitate!

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

BLACK BELT CUP 2026: 469 de sportivi din patru țări s-au întrecut la Chișinău

La Chișinău s-a desfășurat, pe 26 septembrie 2026, campionatul internațional de taekwondo BLACK BELT CUP 2026 — International WT Championship. Competiția a reunit 469 de sportivi din Republica Moldova, România, Ucraina și Turcia. Turneul a inclus categoriile Kids, Cadets, Juniors și Seniors, oferind sportivilor de diferite vârste și niveluri de pregătire posibilitatea de a-și demonstra

BNM majorează rata de bază la 9%: creditele s-ar putea scumpi în Moldova

Banca Națională a Moldovei (BNM) a majorat rata de bază cu 1,5 puncte procentuale, până la 9% anual, în contextul intensificării presiunilor inflaționiste. Decizia Comitetului executiv al BNM ar putea duce la creșterea costurilor de împrumut pentru populație și companii. Odată cu rata de bază, BNM a stabilit rata dobânzii la creditele overnight la 11%

Moldovenii care au muncit legal în Albania vor putea beneficia de pensii și prestații sociale

Cetățenii Republicii Moldova care au lucrat legal în Albania vor putea beneficia de pensii și alte prestații sociale, după ce Guvernul a decis inițierea negocierilor și aprobarea semnării Aranjamentului administrativ pentru implementarea Acordului moldo-albanez în domeniul securității sociale. Documentul va permite coordonarea perioadelor de contribuții realizate în cele două state pentru stabilirea drepturilor sociale. Astfel,

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share