Moldova are cea mai mică productivitate a muncii din regiune, de patru ori sub nivelul României

Share

Productivitatea muncii în Republica Moldova se află printre cele mai scăzute din Europa, potrivit studiului „100 cele mai presante probleme ale Republicii Moldova în 2024”, realizat de IDIS Viitorul. Situația afectează grav competitivitatea economică a țării și limitează perspectivele de dezvoltare pe termen lung.

Raportul arată că, în 2023, productivitatea muncii a atins doar 9 dolari pe oră, de 3,3 ori mai puțin decât media regională, estimată la 30 dolari. Indicatorul este de două ori mai mic comparativ cu Albania și Serbia, de trei ori mai mic față de Bulgaria și Muntenegru și de patru ori mai redus decât în România.

Autorii studiului avertizează că modelul economic bazat pe forța de muncă ieftină și-a atins limitele, iar trecerea la o economie axată pe eficiență și valoare adăugată este inevitabilă. Totuși, în Republica Moldova, această tranziție este „extrem de lentă”, fiind agravată de creșterea salariilor într-un ritm mai rapid decât productivitatea și de exodul forței de muncă.

O altă problemă identificată este structura mediului antreprenorial. Din cele 63,8 mii de companii înregistrate în 2023, peste 87% sunt microîntreprinderi cu mai puțin de 9 angajați, majoritatea având capacități tehnologice limitate. Multe dintre acestea activează în sectoare vulnerabile, precum agricultura și industria, puternic afectate de șocurile externe și de lipsa investițiilor în inovație.

Conform Global Innovation Index 2024, Republica Moldova a coborât opt poziții, ajungând pe locul 68 din 133 de economii, ceea ce indică o scădere a capacității de inovare.

Studiul subliniază că, deși au fost lansate mai multe programe de sprijin pentru antreprenoriat, impactul lor este redus. IDIS Viitorul recomandă reorientarea economiei spre activități generatoare de valoare adăugată: procesarea materiei prime locale, modernizarea proceselor de producție, adoptarea tehnologiilor inovative și extinderea capacităților de export.

„Fără o creștere a productivității, Moldova riscă să rămână blocată într-un model economic fragil, dependent de salarii mici și competitivitate scăzută”, avertizează autorii studiului.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

The Economist: Putin se teme că ar putea fi ucis dacă Rusia pierde războiul din Ucraina și pregătește trimiterea a până la 400.000 de oameni pe front

Președintele rus Vladimir Putin ar fi decis să continue și să intensifice războiul din Ucraina, în pofida dificultăților de pe front și a costurilor tot mai mari pentru Rusia. Surse apropiate Kremlinului au declarat pentru *The Economist* că liderul de la Moscova se teme că încheierea războiului fără obținerea cel puțin a întregului Donbas i-ar

Exercițiul „Scutul de Foc 2026” începe în Moldova. Tehnica militară va circula pe drumurile naționale

Exercițiul multinațional „Scutul de Foc 2026” începe astăzi, 4 septembrie, în Republica Moldova și se va desfășura până pe 19 septembrie. La antrenamente vor participa militari din Republica Moldova, România și Statele Unite ale Americii. Potrivit Ministerului Apărării, în perioada exercițiului, pe drumurile naționale vor avea loc deplasări ale tehnicii militare către centrele de instruire

„De 35 de ani, suntem o armată”. Republica Moldova marchează aniversarea Armatei Naționale

Armata Națională a Republicii Moldova marchează astăzi, 3 septembrie, 35 de ani de la înființare. Cu această ocazie, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a transmis un mesaj de recunoștință militarilor, angajaților civili, veteranilor și tuturor celor care au contribuit, de-a lungul anilor, la dezvoltarea instituției. Anul acesta, aniversarea se desfășoară sub sloganul „De 35 de ani,

Vasile Tofan, legături cu fondatorii companiei de astrologie anchetate în SUA: investiție de 6 milioane de dolari și un mesaj elogios al premierului

Vasile Tofan, actualul premier al Republicii Moldova, apare în centrul unei investigații jurnalistice privind legăturile cu fondatorii unei companii IT ucrainene ale cărei afaceri sunt investigate în Statele Unite. Este vorba despre Genesis Tech, compania din spatele aplicației de astrologie și „ghidare spirituală” Nebula, care colectează date personale ale utilizatorilor prin chestionare online. Potrivit unei

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share