Maia Sandu confirmă: l-a sunat personal pe Alexandru Munteanu pentru a-i propune funcția de prim-ministru

Share

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că ea personal l-a contactat pe Alexandru Munteanu, candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), pentru a-i propune funcția de prim-ministru. Șefa statului a făcut anunțul în cadrul emisiunii „Realitatea te privește” de la RliveTV, precizând că decizia a fost luată de comun acord cu mai mulți membri ai PAS, după demisia premierului Dorin Recean.

„În momentul în care domnul Recean ne-a anunțat că nu vrea să mai continue în funcția de prim-ministru, ne-am adunat cu câțiva colegi de la PAS și am discutat care ar fi profilul următorului prim-ministru. Am hotărât că profilul trebuie să fie unul economic. Situația regională nu se va îmbunătăți în curând și avem nevoie de cineva care să revigoreze economia și să atragă investiții. După ce am analizat mai multe opțiuni, am ajuns la concluzia că domnul Alexandru Munteanu este cel mai potrivit”, a declarat Maia Sandu.

Președinta a explicat că îl cunoaște pe Munteanu „încă din anii ’90” și că a urmărit evoluția sa profesională de-a lungul timpului.

„L-am sunat. După mai multe discuții, și-a dat acordul. Îl cunosc de mult, are experiență managerială, se pricepe la economie și împărtășește valorile noastre. Este un om cu experiență de viață și cu o viziune clară despre direcția în care trebuie să meargă țara”, a adăugat Sandu.

Totodată, șefa statului s-a arătat nemulțumită de modul în care unele instituții media au realizat investigații despre activitatea lui Alexandru Munteanu, fără a-i oferi dreptul la replică.

„Este normal să ceri informații și să vrei clarificări, dar nu este corect să expediezi întrebările și, după 20 de minute, să publici un articol cu acuzații, fără să-i dai omului șansa să răspundă. Nu este deloc simplu să convingi oameni competenți să accepte funcții importante”, a punctat președinta.

Amintim că, potrivit legii, după constituirea noului Parlament, președintele țării desemnează un candidat la funcția de prim-ministru, după consultarea tuturor fracțiunilor parlamentare. În prezent, Alexandru Munteanu urmează să-și formeze echipa guvernamentală și să prezinte programul de guvernare în fața deputaților.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Islanda reia vânătoarea de balene după doi ani. Proteste și controverse puternice în Atlanticul de Nord

După o pauză de doi ani, Islanda a reluat vânătoarea comercială de balene, reaprinzând una dintre cele mai controversate dispute legate de protecția animalelor și exploatarea resurselor marine. Navele companiei baleniere islandeze au ieșit din nou în larg, în pofida protestelor activiștilor și a criticilor venite din partea organizațiilor internaționale de mediu. Una dintre cele

ALARMĂ FĂRĂ PRECEDENT: Serviciile secrete ale alianței Five Eyes avertizează că IA ar putea declanșa atacuri cibernetice devastatoare în doar câteva luni

Agențiile de informații și securitate cibernetică ale alianței Five Eyes au lansat un avertisment rar și extrem de sever, susținând că noile modele de inteligență artificială ar putea deveni, în doar câteva luni, capabile să efectueze atacuri cibernetice devastatoare împotriva guvernelor, companiilor și infrastructurilor critice din întreaga lume. Potrivit publicației britanice The Guardian, serviciile de

Apel al mediului academic din România și Republica Moldova: „Reîntregirea poporului român reprezintă o opțiune legitimă”

Un grup de reprezentanți ai mediului academic de pe ambele maluri ale Prutului a transmis un apel public către președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și primarul general al Bucureștiului, Nicușor Dan, solicitând inițierea unei reflecții instituționale și academice privind perspectivele reîntregirii spațiului românesc. Mesajul este susținut de comunitatea academică română din Republica Moldova și România,

Un robot de 14.000 de euro a ieșit la cerșit în China: „Nu mai am bani să mă încarc!”

Un robot umanoid a devenit senzația internetului după ce a fost surprins cerșind pe o stradă aglomerată din provincia Sichuan, China. Apariția neobișnuită a stârnit atât amuzament, cât și controverse, după ce dispozitivul le-a transmis trecătorilor că nu mai are bani pentru a-și plăti energia electrică și a continuat să solicite ajutor financiar. Robotul, identificat

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share