Prețurile la energie și gaze rămân neschimbate în lunile următoare. Posibile reduceri din toamnă, anunță ministrul Energiei

Share

În următoarele luni, tarifele la energia electrică și gazele naturale nu vor suferi modificări, a anunțat ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în cadrul emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova. Oficialul a subliniat că prețurile actuale se încadrează în limitele tarifelor plafon stabilite și că o eventuală ajustare a tarifelor va fi analizată abia în toamnă, după clarificarea prețurilor de achiziție a gazelor.

„Prețurile la gaze sunt stabilite anual, pe baza unui preț mediu. Odată încheiat procesul de achiziție, vom putea evalua dacă este necesară o reducere. În prezent, nu sunt planificate schimbări”, a declarat Junghietu, citat de moldova1.md.

Ultima majorare a tarifelor la gaze naturale a fost decisă de ANRE pe 29 noiembrie 2024, intrând în vigoare de la 1 decembrie. Astfel, consumatorii casnici plătesc 16,74 lei/m³ (cu TVA inclus), o creștere de 27,5% față de tariful anterior.

De asemenea, începând cu 3 ianuarie 2025, și energia electrică s-a scumpit. Consumatorii deserviți de Premier Energy achită 4,10 lei/kWh, iar cei din zona FEE-Nord – 4,68 lei/kWh. Totuși, pentru primii 110 kWh consumați, tariful a rămas la nivelul din decembrie 2024, indiferent dacă beneficiarul primește sau nu compensații.

Măsurile fac parte din strategia comună a Republicii Moldova și a Comisiei Europene de consolidare a independenței și rezilienței energetice a țării.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Scandal electoral în Armenia: alegătorii sosiți din Rusia riscă dosare penale dacă refuză convocarea militară

Autoritățile armene au început să înmâneze citații pentru participarea la exerciții militare cetățenilor care sosesc din Rusia pentru a participa la alegerile parlamentare programate pentru 7 iunie. Anunțul a fost făcut de adjunctul șefului aparatului premierului Armeniei, Taron Chahoyan, care a precizat că persoanele obligate prin lege să efectueze serviciul militar vor fi chemate la

Alarmă în Moldova: escrocii au furat peste 270 de milioane de lei. Parlamentul intervine cu o comisie specială

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat constituirea unei comisii speciale de anchetă care va investiga amploarea escrocheriilor telefonice, financiare și online, în contextul creșterii alarmante a numărului de fraude și a prejudiciilor provocate cetățenilor. Inițiativa aparține Fracțiunii parlamentare a Partidului Nostru și vine pe fondul unui fenomen care a luat amploare în ultimii ani. Potrivit autorilor

Jardan: O eventuală decizie a CSJ privind cele peste 800 de biserici nu va duce la evacuări sau suspendarea slujbelor

Ministrul Culturii, Cristian Jardan, dă asigurări că o eventuală hotărâre a Curții Supreme de Justiție (CSJ) în favoarea statului în litigiul privind cele peste 800 de biserici și monumente istorice aflate în folosința Mitropoliei Moldovei nu va genera schimbări imediate pentru comunitățile religioase și nu va afecta desfășurarea serviciilor divine. Declarațiile au fost făcute în

SUA notifică NATO că își schimbă contribuția în Alianță: Europa, chemată să preia principala responsabilitate pentru propria apărare

Statele Unite au notificat oficial aliații NATO că își vor ajusta contribuțiile la Modelul de Forțe al Alianței Nord-Atlantice, în conformitate cu noua Strategie Națională de Apărare 2026 și cu viziunea denumită „NATO 3.0”, care prevede o implicare sporită a statelor europene în asigurarea propriei securități convenționale. Anunțul a fost transmis de oficialii Departamentului american

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share