Exporturile de vinuri din Republica Moldova către piața SUA au crescut de zece ori

Share

În primele șase luni ale anului 2024, Republica Moldova a înregistrat o creștere spectaculoasă a exporturilor de vinuri îmbuteliate, atât în volum, cât și în valoare, conform Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.

Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2023, volumul exporturilor a crescut cu peste 9 milioane de litri, marcând o creștere impresionantă de 51,7%. În termeni valorici, această creștere a depășit 22 milioane de dolari, ceea ce reprezintă o majorare semnificativă de 56,6%.

Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, creșterea s-a datorat, în special, unei majorări spectaculoase de circa 10 ori a livrărilor de vinuri îmbuteliate pe piața Statelor Unite ale Americii.

De notat că din, primul trimestru al anului 2024, Statele Unite a devenit principala piață de desfacere pentru alcoolul din Republica Moldova, depășind piețe tradiționale precum Belarus, Ucraina, Rusia și România.

Creșteri importante ale exporturilor de vinurile moldovenești s-au înregistrat și pe piața Germaniei, Chinei, Olandei și Canadei.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Criză demografică în Republica Moldova: natalitatea s-a prăbușit cu 34% în ultimul deceniu

Republica Moldova se confruntă cu o deteriorare accentuată a situației demografice, după ce numărul nou-născuților a înregistrat o scădere de aproximativ 34% în ultimii ani, potrivit datelor Biroului Național de Statistică. Dacă în 2014 se înregistrau circa 41.000 de copii născuți-vii, în 2025 numărul acestora a coborât la puțin peste 23.000, confirmând o tendință descendentă

Ucraina anunță destructurarea unei rețele de trafic de arme care ar fi ajuns la Steven Seagal și lideri pro-ruși

Autoritățile ucrainene au anunțat destructurarea unei rețele ilegale de trafic de arme care ar fi furnizat armament unor personalități publice și politicieni pro-ruși, inclusiv actorul american Steven Seagal și liderul nord-coreean Kim Jong-un. Potrivit Poliției Naționale a Ucrainei, gruparea s-ar fi aprovizionat cu arme din teritoriile ucrainene ocupate temporar de Rusia, precum și prin importuri

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share