Parlamentul găzduiește o expoziție dedicată comemorării a 75 de ani de la cel mai mare val de deportări staliniste din Basarabia. Aceasta include fotografii și copii de documente din colecțiile Agenției Naționale a Arhivelor, care relatează istoriile de viață ale mai multor persoane deportate din diverse localități ale țării, cu naționalități și poziții sociale diferite.
Expoziția evidențiază și istoria familiei deputatei Valentina Ghețu. Prin intermediul unei serii de fotografii vechi de familie, documente originale și obiecte din colecția sa personală, este prezentată povestea tristă a familiei Simon din satul Zăbriceni, raionul Edineț. Printre aceste obiecte se numără un samovar vechi de peste 200 de ani, pe care Valentina Ghețu l-a răscumpărat după întoarcerea familiei sale din Siberia și pe care îl mai folosește la ocazii speciale.
De asemenea, sunt expuse prosoape și fețe de masă croșetate în Siberia de mama și bunica parlamentarei, precum și câteva șaluri purtate de membrii familiei.




