Pestă porcină: Raionul Cahul este plasat în carantină

Share

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor anunță că în perioada 2 – 9 februarie a fost înregistrat un caz de pestă porcină la un mistreț în localitatea Zârnești, raionul Cahul.

În acest sens, specialiștii precizează că în prezent sunt desfășurate măsuri pentru eradicarea focarului în conformitate cu deciziile Comisiei teritoriale pentru Situații Excepționale.

„La moment, se efectuează controlul rezervoarelor faunei sălbatice, sunt introduse măsuri de carantină în focar și este stabilită zona infectată. Totodată, specialiștii verifică mișcarea animalelor pe teritoriul țării, realizează screening-ul porcilor domestici și a populațiilor de mistreți, dezinfecție și deratizare”, se arată în anunțul ANSA.

Totodată, specialiștii menționează că a fost restricționată mișcarea porcilor din exploatațiile nonprofesionale din raionul Cahul și Cantemir către abatoare, puncte de sacrificare, târguri de animale, precum și plasarea pe piața a produselor și subproduselor parvenite de la acestea.

Comisia pentru Situații Excepționale din Cahul a dispus instituirea carantinei pe teritoriul raionului ca urmare a depistării unui mistreț mort. Hotărârea a fost adoptată pentru o perioadă de 45 de zile, începând cu 7 februarie.

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor îndeamnă deținătorii și crescătorii de păsări să țină orătăniile în interiorul curților și la observarea semnelor clinice să anunțe imediat personalul veterinar.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Scandal electoral în Armenia: alegătorii sosiți din Rusia riscă dosare penale dacă refuză convocarea militară

Autoritățile armene au început să înmâneze citații pentru participarea la exerciții militare cetățenilor care sosesc din Rusia pentru a participa la alegerile parlamentare programate pentru 7 iunie. Anunțul a fost făcut de adjunctul șefului aparatului premierului Armeniei, Taron Chahoyan, care a precizat că persoanele obligate prin lege să efectueze serviciul militar vor fi chemate la

Alarmă în Moldova: escrocii au furat peste 270 de milioane de lei. Parlamentul intervine cu o comisie specială

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat constituirea unei comisii speciale de anchetă care va investiga amploarea escrocheriilor telefonice, financiare și online, în contextul creșterii alarmante a numărului de fraude și a prejudiciilor provocate cetățenilor. Inițiativa aparține Fracțiunii parlamentare a Partidului Nostru și vine pe fondul unui fenomen care a luat amploare în ultimii ani. Potrivit autorilor

Jardan: O eventuală decizie a CSJ privind cele peste 800 de biserici nu va duce la evacuări sau suspendarea slujbelor

Ministrul Culturii, Cristian Jardan, dă asigurări că o eventuală hotărâre a Curții Supreme de Justiție (CSJ) în favoarea statului în litigiul privind cele peste 800 de biserici și monumente istorice aflate în folosința Mitropoliei Moldovei nu va genera schimbări imediate pentru comunitățile religioase și nu va afecta desfășurarea serviciilor divine. Declarațiile au fost făcute în

SUA notifică NATO că își schimbă contribuția în Alianță: Europa, chemată să preia principala responsabilitate pentru propria apărare

Statele Unite au notificat oficial aliații NATO că își vor ajusta contribuțiile la Modelul de Forțe al Alianței Nord-Atlantice, în conformitate cu noua Strategie Națională de Apărare 2026 și cu viziunea denumită „NATO 3.0”, care prevede o implicare sporită a statelor europene în asigurarea propriei securități convenționale. Anunțul a fost transmis de oficialii Departamentului american

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share