Președinta Maia Sandu a îndemnat lumea liberă să susțină Moldova

Share

Președinta Maia Sandu și-a încheiat vizita de lucru la segmentul înalt al celei de-a 78-a sesiuni a Adunării Generale a Națiunilor Unite, care a avut loc la New York, SUA. De la tribuna ONU, Maia Sandu a îndemnat toate țările lumii libere să susțină Ucraina care rezistă invaziei rusești și Republica Moldova care este în prima linie în luptă pentru democrație.

„Fac un apel către Comisia Europeană și toate țările membre ale UE să ne susțină. Mă adresez și dincolo de granițele UE, către toate țările lumii libere […] Astăzi, lupta pentru democrație în orice colț al lumii este luptă pentru democrație pretutindeni”, a declarat Președinta.

În marja Adunării Generale, șefa statului s-a întâlnit cu Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, cu care a discutat progresul Moldovei, provocările curente, securitatea regională și impactul războiului de la hotar. De asemenea, Președinta i-a întâlnit pe Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, și prima doamnă, Jill Biden, și a avut o serie de întrevederi bilaterale cu liderii țărilor europene pentru a promova parcursul european al Republicii Moldova și pentru a consolida relațiile bilaterale. Șefa statului a avut discuții cu omologii săi din mai multe țări europene: Președintele bulgar Rumen Radev, Președintele Ciprului, Nikos Christodoulides, Președintele Confederației Elvețiene, Alain Berset, Președintele Estoniei, Alar Karis, și cel al Letoniei, Edgars Rinkēvičs. La fel, s-a văzut cu Președinta Slovaciei, Zuzana Čaputová și Președinta Ungariei, Katalin Novák. Lidera de la Chișinău a discutat și cu prim-miniștri Irlandei, Leo Varadkar, al Norvegiei, Jonas Støre și cu premierul suedez, Ulf Kristersson.

Totodată, în contextul reuniunii de la New York, Președinta Maia Sandu a participat la conferința „Democracy delivers”, organizată de USAID și de Fundațiile Ford și Rockefeller, unde a vorbit despre reformele pe care le facem pentru a ne întări democrația și a ne pregăti de aderare la UE. În marja conferinței, șefa statului a avut discuții cu Secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii, Antony Blinken și Samantha Power, Administratoarea Agenției pentru Dezvoltare Internațională (USAID).

Președinta a îndemnat fundațiile Ford, Rockefeller și Fundația pentru o Societate Deschisă să ne fie alături în acest parcurs ambițios de transformare. Tot aici, Președinta l-a întâlnit pe Karan Bhatia, Vice-președintele pentru Afaceri Guvernamentale și Politici Publice al companiei Google, care a anunțat că Google va sprijini Moldova în efortul de a consolida securitatea cibernetică și promova alfabetizarea digitală, inițiativă pentru care compania oferă 1 milion de dolari SUA.

Maia Sandu a acordat un interviu exclusiv pentru televiziunea franceză France 24 și a înregistrat o conversație cu Bianna Golodryga, jurnalista postului american de televiziune CNN originară din Moldova, cu prilejul acordării Președintei a Premiului „Freedom Fighter” 2023 de către Centrul de Analiză a Politicii Europene (CEPA).

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Băsescu: „Lovitură pentru tandemul Trump–Putin! Votul democratic le înfrânge planurile de a destrăma Europa”

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, susține că forța votului democratic rămâne decisivă în fața oricăror presiuni geopolitice, într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, în care îi critică dur pe Donald Trump și Vladimir Putin. Băsescu afirmă că implicarea celor doi lideri în susținerea premierului ungar Viktor Orbán a eșuat în fața voinței populare, pe

Autoritățile ruse le propun cetățenilor să mănânce meduze: pescuit masiv lansat în Marea Azov

Autoritățile ruse pregătesc lansarea unui program de amploare pentru capturarea meduzelor din Marea Azov, după ce aceste organisme au proliferat masiv pe fondul creșterii accentuate a salinității apei. Potrivit șefului agenției Rosrybolovstvo, Ilya Șestakov, în 2026 va începe pescuitul experimental, în special în zonele turistice, începând din luna iulie. Estimările oficiale indică prezența a circa

Șoc la Kremlin: Péter Magyar sparge blocada lui Viktor Orbán și deblochează 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, dând peste cap planurile lui Vladimir Putin

O schimbare majoră de poziție la nivelul politicii europene vine din Ungaria, unde noul lider politic, Péter Magyar, a anunțat că nu va mai bloca acordarea unui credit de 90 de miliarde de euro din partea Uniunii Europene către Ucraina. Declarația a fost făcută luni, în cadrul unei conferințe de presă, la scurt timp după

Macron îl critică pe Trump pentru declarațiile despre familia sa: „Nu sunt nici elegante, nici la înălțime”

Președintele Emmanuel Macron a reacționat ferm la afirmațiile recente ale omologului său american, Donald Trump, calificându-le drept „nici elegante, nici la înălțime”. Declarația a fost făcută joi, în timpul unei vizite oficiale în Coreea de Sud, potrivit agenției AFP. Liderul de la Paris a ales să minimalizeze impactul comentariilor venite de la Washington, subliniind că

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share