Nicolae Ciucă: Deschiderea negocierilor de aderare la UE a R.Moldova şi Ucrainei este vitală

Share

Preşedintele Senatului României, Nicolae Ciucă, a transmis joi participanţilor la Forumul Euro-Atlantic de Rezilienţă că România va continua să acorde sprijin activ Republicii Moldova, inclusiv pentru continuarea cursului său european „ireversibil”, menţionând că este „vital” să obţinem cât mai curând decizia politică de deschidere a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană a Republicii Moldova şi Ucrainei.

„Ţara noastră va continua să acorde sprijin activ Republicii Moldova, inclusiv pentru continuarea cursului său european ireversibil. Este vital să obţinem cât mai curând decizia politică de deschidere a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană a Republicii Moldova şi Ucraina. Este foarte clar: o Ucraina mai sigură, o Republică Moldova mai sigură aduc mai multă securitate României”, a precizat Ciucă.

El a adăugat că o componentă importantă a rezilienţei este capacitatea de a rezista la activităţile de dezinformare.

„O componentă importantă a rezilienţei este capacitatea de a rezista la activităţile de dezinformare. Valul masiv de dezinformare, impulsionat de propaganda care a venit odată cu invadarea ilegală a Ucrainei de către Rusia şi care a permis renaşterea naţionalismului, este un pericol din ce în ce mai mare pentru societatea românească. Este necesar un efort comun al instituţiilor naţionale şi internaţionale, dar şi al cetăţenilor, pentru a contracara efectele tot mai nocive ale dezinformării, care pun în pericol însăşi securitatea statelor.În concluzie, este clar că rezilienţa este esenţială pentru state şi instituţiile internaţionale. Numai lucrând împreună putem depăşi aceste vremuri complicate şi ne putem proteja cetăţenii”, a concluzionat Ciucă.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share