Legea cu privire la Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării a intrat în vigoare

Share

Decretul de promulgare și Legea cu privire la Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării și privind modificarea unor acte normative au fost publicate astăzi în Monitorul Oficial și au intrat în vigoare.

Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării va avea misiunea de a consolida cooperarea dintre instituții în lupta împotriva dezinformării, manipulării informațiilor și ingerințelor străine, care prezintă pericol sau pot prejudicia securitatea națională și periclita realizarea intereselor naționale. Instituția va implementa măsurile ce se impun pentru a asigura securitatea spațiului informațional și pentru a crește gradul de reziliență al societății în fața amenințărilor.

Măsurile realizate de acest Centru, în raport cu alte autorități și mediul privat, vor avea caracter de recomandare. Centrul va avea dreptul să înainteze autorităților publice propuneri de modificare a cadrului normativ, dar și să sesizeze organele de drept în cazul depistării încălcărilor legislației naționale în domeniu.

Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării va fi condus de un director, numit în funcție de Parlament, la propunerea președintelui Republicii Moldova, pe un termen de 5 ani. Candidatura directorului va fi selectată în urma unui concurs public organizat de șeful statului. Directorul va fi asistat de un adjunct, numit în funcție de președintele țării, la propunerea directorului Centrului. Totodată, în cadrul Centrului va fi constituit un Consiliu, constituit din 11 membri, desemnați de autoritățile publice și societatea civilă, care va evalua activitatea instituției.

Legislativul, prin intermediul comisiilor parlamentare de profil, va exercita controlul parlamentar asupra activității Centrului.

Prezenta lege intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Până la definitivarea procesului de instituționalizare a activității Centrului, în termen de două luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, președintele Republicii Moldova va înainta Parlamentului candidatul la funcția de director al Centrului pentru a fi numit în funcție pe un termen provizoriu de 12 luni. Directorul Centrului în termen de două luni de la numirea în funcție, va prezenta Parlamentului spre aprobare structura Centrului, efectivul-limită și concepția de comunicare strategică și contracarare a dezinformării, a acțiunilor de manipulare a informației și ingerințelor străine. În termen de două luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, autoritățile statului și instituțiile publice vor desemna membrii Consiliului în conformitate cu prevederile art. 14.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Ministrul Mediului avertizează asupra riscului ca municipiul Chișinău să rămână fără apă

Municipiul Chișinău s-ar putea confrunta cu dificultăți în aprovizionarea cu apă potabilă, avertizează ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, care a solicitat Primăriei Capitalei să informeze public populația despre starea surselor alternative de alimentare cu apă. Solicitarea ministrului vine după ce autoritățile din Republica Moldova au primit o scrisoare oficială din partea Ucrainei privind scăderea accelerată, în

Ucraina a atacat baza aeriană Engels-2 din Rusia. Explozii și incendiu la una dintre principalele baze ale bombardierelor strategice ruse

Un atac cu drone asupra bazei aeriene Engels-2 din regiunea Saratov, Rusia, a provocat explozii și un incendiu în noaptea de miercuri spre joi, potrivit canalelor rusești de monitorizare și presei locale. Baza este una dintre cele mai importante instalații ale aviației strategice ruse, unde sunt staționate bombardiere capabile să transporte armament nuclear. Locuitori din

Patru localități din raionul Florești se unesc într-o singură primărie. Guvernul va aloca 18,5 milioane de lei pentru dezvoltare

Patru localități din raionul Florești au decis să își unească resursele și structurile administrative, în cadrul procesului de amalgamare voluntară. Cernița, Ciripcău, Coșernița și Gura Camencii vor forma o singură unitate administrativ-teritorială, cu sediul primăriei în Gura Camencii. Decizia are drept scop eficientizarea serviciilor publice oferite cetățenilor, consolidarea capacității administrative și crearea unor condiții mai

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share