Poliția l-a reținut pe sportivul Ivan Șoltoianu / VIDEO

Share

Ieri, Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI de comun cu  procurorii PCCOCS și angajații SIS l-au reținut în Chișinău pe bărbatul care ar fi comandat șantajul fostului partener de afaceri, de la care ar fi primit ilegal începând din 2019 peste 5.000.000 lei.

Faptele au început în perioada în care victima își ispășea pedeapsa în penitenciarul din Cricova, pentru o escrocherie. Atunci, după cum autoritățile anunțau în aprilie 2023, sportivul Ivan Șoltoianu care-și ispășea pedeapsa pentru omor îl amenința pe bărbat și familia sa cu violență fizică și cu moartea. Șantajul a continuat și ulterior ispășirii pedepsei cu închisoarea, cu implicarea unui bănuit din Georgia cu rang de „hoț în lege,” care urmează să fie anunțat în căutare de autoritățile din Moldova.

Victima are vârsta de 45 de ani, iar afacerea comună pe care o avea cu bănuitul era în domeniul parcărilor auto. Neînțelegerea pornise de la anumite datorii, care deși au fost întoarse, pretențiile financiare au luat forma ilegală a șantajului, în baza diferitor cutume în lumea criminală. Prin urmare, după ce bănuitul ar fi obținut astfel ilegal acei peste 5.000.000 lei – atât bani în numerar, cât și în contul mașinilor de lux – victima l-a denunțat.

Ulterior perchezițiilor desfășurate la bănuit, în Chișinău, acesta a fost reținut, iar procurorii PCCOCS i-au prezentat învinuirea și au solicitat plasarea lui în arest preventiv, pentru continuarea obiectivă a investigațiilor și tragerea la răspundere a tuturor persoanelor care s-ar face vinovate de comiterea acestui șantaj.

Reamintim că pe caz a fost anunțat în căutare și însuși organizatorul șantajului – capul organizației criminale „Nicu Patron.” Cercetările continuă, timp în care persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share