Dorin Recean a avut o întrevedere cu șefa diplomației române, Luminița Odobescu

Share

Obiectivele agendei bilaterale moldo-române în domeniile de securitate, economic, investițional, precum și susținerea Guvernului României în procesul nostru de aderare la Uniunea Europeană au fost subiectele abordate la întrevederea prim-ministrului Dorin Recean cu ministrul Afacerilor Externe al României, Luminița Odobescu, care se află într-o vizită oficială la Chișinău.

Premierul Dorin Recean a mulțumit autorităților române pentru sprijinul constant în atenuarea consecințelor economice ale războiului injust al Federației Ruse împotriva Ucrainei, pentru expertiza și susținerea fermă a țării noastre în procesul de realizare a agendei europene. Șeful Executivului a subliniat că dezvoltarea economică rămâne a fi una dintre prioritățile Guvernului, în pas cu realizarea angajamentelor asumate în reformarea sectorului de justiție.

„Avem obligația să construim infrastructura de conectare – drumuri, poduri, rețele energetice cu România. Să creăm un spațiu digital comun în beneficiul cetățenilor pe ambele maluri ale Prutului. Suntem hotărâți să menținem un mediu investițional prietenos, pentru atragerea în continuare a investitorilor români”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean.

Șefa diplomației române, Luminița Odobescu, a reiterat deschiderea Bucureștiului de a oferi sprijinul necesar în accelerarea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova, inclusiv prin continuarea și extinderea cursurilor de instruire pentru administrația publică centrală privind armonizarea legislației la acquis-ul comunitar. 

„Continuitate și susținere – acesta este mesajul Guvernului României pentru Moldova. Apreciem progresul înregistrat în procesul de adaptare a reformelor în domeniul justiției, combaterii corupției, care este vizibil atât la București, cât și la Bruxelles. Suntem deschiși să oferim expertiza și consultanța necesară în procesul de adaptare a politicilor pentru realizarea vectorului european”, a menționat ministrul Luminița Odobescu.

Oficialii au discutat și aspecte privind organizarea celei de-a patra ediții a Platformei de sprijin pentru R. Moldova, care va avea loc în acest an, la Chișinău. De asemenea, a fost apreciat efortul comun în organizarea cu succes a Summitului Comunității Politice Europene, găzduit la 1 iunie de țara noastră.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

ANSA a retras și nimicit loturi de mărar, pătrunjel și hrișcă importate, după depistarea unor pesticide peste limitele admise

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) anunță că a retras de pe piață și a dispus nimicirea mai multor loturi de produse agroalimentare importate, în urma controalelor intensificate efectuate la Posturile de Inspecție la Frontieră. Potrivit instituției, analizele de laborator au scos la iveală depășiri ale limitelor maxime admisibile de reziduuri de pesticide în mai

Sfântul Nicolae de Vară, sărbătorit în Republica Moldova: Peste 100 de localități își marchează hramul

Creștinii ortodocși din Republica Moldova îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Nicolae de Vară, zi dedicată mutării moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae la Bari. Cu această ocazie, peste 100 de localități din țară își celebrează hramul, fiind organizate slujbe religioase și evenimente comunitare. Sărbătoarea Sfântului Nicolae este marcată de două ori pe an – pe 19 decembrie

ANI cere confiscarea averii lui Vladimir Andronachi: dosar civil înregistrat la Judecătoria Chișinău

Autoritatea Națională de Integritate a inițiat procedura de confiscare în folosul statului a averii fostului deputat democrat Vladimir Andronachi, considerată nejustificată. Potrivit informațiilor publicate pe portalul instanțelor de judecată, Judecătoria Chișinău a înregistrat, la 18 mai, dosarul civil intentat pe numele acestuia și al soției sale, Nadejda. Acțiunea în instanță vine după ce, în septembrie

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share