Ziua: 00000006pm 1080033, PM6

Război în Ucraina

Germania, Italia și Franța vor construi fabrici militare în Ucraina

Ucraina poartă negocieri cu companii de armament occidentale pentru a construi fabrici pe teritoriul țării, a declarat adjunctul ministrului pentru problemele industriilor strategice, Serghei Boev, agenției Reuters, la Salonul Aeronautic de la Paris. El a precizat că este vorba despre producători din Germania, Italia, Franța și Europa de Est. Potrivit acestuia, prin atragerea companiilor străine

Economie

România: Integrarea hidrogenului din surse regenerabile în sectoarele industriei și al transporturilor

Camera Deputaților a adoptat, marți, decizional o lege pentru integrarea hidrogenului din surse regenerabile în sectoarele industriei și al transporturilor, a anunțat fostul ministru al Energiei Virgil Popescu, unul dintre inițiatorii legii, alături de Oana Marciana Özmen. Au existat 245 de voturi pentru, 27 de abțineri, iar un parlamentar nu a votat. Lege H2 În

Politică

Dorin Recean a avut o întrevedere cu șefa diplomației române, Luminița Odobescu

Obiectivele agendei bilaterale moldo-române în domeniile de securitate, economic, investițional, precum și susținerea Guvernului României în procesul nostru de aderare la Uniunea Europeană au fost subiectele abordate la întrevederea prim-ministrului Dorin Recean cu ministrul Afacerilor Externe al României, Luminița Odobescu, care se află într-o vizită oficială la Chișinău. Premierul Dorin Recean a mulțumit autorităților române

Război în Ucraina

Statele Unite vor anunța oficial mâine un nou pachet de asistență militară pentru Ucraina

Mâine, pe 21 iunie, Washingtonul va dezvălui detaliile noului pachet de asistență militară pentru Ucraina. Acesta a fost deja convenit. Informația a fost confirmată de secretarul de stat al SUA, Anthony Blinken, într-o conferință de presă comună cu șeful Ministerului de Externe al Marii Britanii, James Cleverly, conform Reuters. „Vom fi alături de Ucraina cât

Economie

Modificări la Codul fiscal ce vizează regimul fiscal al persoanelor fizice care desfășoară activități independente

Serviciul Fiscal de Stat anunță despre intrarea în vigoare a modificărilor efectuate în unele acte normative. Astfel, contribuabilul care își încetează activitatea independentă după 01 iulie 2023, este obligat, în termen de 5 zile de la adoptarea unei astfel de decizii, să informeze Serviciul Fiscal de Stat. De asemenea, modificările stipulează că, declararea impozitului pe

Sport

Judocanul Iurie Mocanu a cucerit medalia de bronz la Cupa Europei

Judocanul Iurie Mocanu a cucerit medalia de bronz la Cupa Europei de la Podcetrtek (Slovenia). El a obținut trei victorii în categoria de greutate 100 kg, cu slovenul Blaz Vrankar, ucraineanul Danylo Hutsol și cehul Radim Knapek, fiind învins în semifinale doar de viitorul câștigător, germanul Daniel Herbst. În categoria +100 kg a evoluat Alin

Social

Maia Sandu a promulgat Legea privind stagiile plătite în serviciul public

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a promulgat Legea cu privire la stagiile plătite în serviciul public. Tinerii între 18 și 29 de ani care își doresc să lucreze cot la cot cu funcționarii publici și să învețe din experiența lor vor fi acum și mai motivați să o facă. Șefa statului a subliniat că, la

Medicină

Lacrimile lui Zidane, naș al unei case pentru copiii bolnavi de cancer / VIDEO

Multe emoții pentru Zinedine Zidane în această zi de luni la Istres (Bouches-du-Rhône). Campionul mondial a participat la prezentarea unei instituții medicale care va găzdui copiii afectați de cancer și familiile acestora. Îl cunoaștem ca fiind sever și puțin predispus să își arate emoțiile. Dar Zinedine Zidane este copleșit de lacrimi în această dimineață de

Social

Dosarul Partidului Șor urmează să fie transmis în judecată

Șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin a declarat că urmărirea penală în privința Partidului „Șor” și a vicepreședintei formațiunii, Marina Tauber, urmează să fie transmisă în judecată. Afirmația survine după ce Curtea Constituțională a declarat, pe 19 iunie, formațiunea condusă de Ilan Șor neconstituțională. În același timp, Veronica Dragalin a menționat că scandalul scurgerilor de informații

Război în Ucraina

Ucraina susţine că cea mai importantă lovitură a contraofensivei sale abia urmează

Adjuncta ministrului apărării din Ucraina, Hanna Maliar, a declarat luni că „cea mai mare lovitură” din campania militară a Kievului urmează să vină, dar a recunoscut că operaţiunea este dificilă deoarece Rusia face tot ce poate pentru a opri ofensiva, informează Reuters. „Operaţiunea în curs are mai multe obiective, iar armata îndeplineşte aceste sarcini”, a

Share