Ziua: 10000002pm 1080021, PM2

În lume

Congresmenul Sessions: Rusia se ocupă de destabilizarea Balcanilor de câțiva ani

Legislatorul american consideră că SUA ar trebui să declare ferm sprijinul lor pentru țările din regiune. În condițiile în care Rusia și China se apropie tot mai mult, politicienii occidentali sunt îngrijorați de influența Moscovei și Beijingului în Balcanii de Vest. Congresmenul Pete Sessions a declarat pentru „Vocea Americii” că Rusia se implică în „destabilizarea

Uncategorized @ro

Rezultate uluitoare pentru Facebook: Veniturile Meta au crescut peste estimările analiştilor

Meta, compania mamă a Facebook şi Instagram, a anunţat primul dividend din istorie şi o sumă suplimentară de 50 de miliarde de dolari pentru răscumpărarea de acţiuni, în condiţiile în care rezultatele extraordinare din trimestrul al patrulea au dus la o creştere a acţiunilor sale cu peste 12% în tranzacţiile ulterioare, scrie FT. Grupul de

Politică

Igor Grosu: Referendumul privind aderarea la UE va fi unul constituțional

Referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană va fi unul constituțional, a declarat, ieri, președintele Parlamentului, Igor Grosu. Oficialul a menționat că acest lucru este necesar pentru a consfinți în Legea Supremă parcursul european al Republicii Moldova. „Va fi un referendum constituțional, în care o să muncim, din sat în sat, din oraș în oraș ca

Economie

99% din alcoolul etilic produs în Republica Moldova este exportat

99% din producția de alcool etilic din Republica Moldova este direcționată către export, având ca destinații principale țările din Europa și Asia. În perioada 2021-2023, cantitatea totală exportată a depășit 121 de milioane de litri de alcool etilic și peste 60 de mii de tone de DDGS (Dried Distillers Grains with Solubles) – un produs

Share