Igor Grosu: Referendumul privind aderarea la UE va fi unul constituțional

Share

Referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană va fi unul constituțional, a declarat, ieri, președintele Parlamentului, Igor Grosu. Oficialul a menționat că acest lucru este necesar pentru a consfinți în Legea Supremă parcursul european al Republicii Moldova.

„Va fi un referendum constituțional, în care o să muncim, din sat în sat, din oraș în oraș ca să explicăm oamenilor că e important pentru noi acum să facem această alegere. Europa înseamnă pace, înseamnă viață, trai bun, respect pentru oameni, și noi merităm toate acestea. Cu ajutorul prietenilor noștri, cu multă muncă internă o să ajungem să fim membri ai Uniunii Europene”, a declarat Igor Grosu.

La ultima ședință plenară din anul 2023, deputații au aprobat în două lecturi un amendament la Codul electoral, conform căruia referendumul republican poate fi desfășurat în aceeași zi cu alegerile parlamentare, prezidențiale sau locale.

Inițiativa de a organiza un astfel de referendum îi aparține președintei Maia Sandu. În cadrul mesajului său la trei ani de mandat, șefa statului a cerut Parlamentului să organizeze un referendum în toamna anului 2024, având ca temă aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share