Etichetă: #Ziua Europei

Politică

9 Mai – Ziua Europei: 75 de ani de la Declarația Schuman și începutul integrării europene

Pe 9 mai 2025, Uniunea Europeană și statele membre marchează 75 de ani de la momentul fondator al integrării europene – Declarația Schuman. Această zi simbolizează pacea, unitatea și cooperarea între națiunile europene, valori esențiale care au stat la baza construcției proiectului european după cel de-al Doilea Război Mondial. În 1950, la doar cinci ani

Politică

9 mai: Jānis Mažeiks, mesaj cu prilejul Zilei Europei

Ziua Europei este marcată marți, 9 mai, iar ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Jānis Mažeiks, a transmis un mesaj cu această ocazie. „Dragi prieteni, Ziua Europei este un prilej de a celebra pacea și unitatea în întreaga Europă. În avceastă zi, revitalizăm visul european și revigorăm integrarea europeană. Războiul brutal de agresiune al Rusiei

În data de 9 mai, între orele 11:00 și 15:00, Guvernul Republicii Moldova va desfășura un program special pentru copii denumit "Celebrăm Europa împreună", în Grădina Botanică Națională "Alexandru Ciubotaru".
Cultură

Program de 9 mai de la Guvern de Ziua Europei

În data de 9 mai, între orele 11:00 și 15:00, Guvernul Republicii Moldova va desfășura un program special pentru copii denumit „Celebrăm Europa împreună”, în Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”.

Share