Etichetă: #UE

Economie

România încheie anul ca cel mai mare exportator de cereale din UE

România a devenit, la finalul anului, principalul exportator de cereale din Uniunea Europeană, după ce, în primele 25 de săptămâni ale anului comercial 2025–2026 (încheiat în iunie), a livrat peste 6,4 milioane de tone de cereale pe piețele externe. Potrivit datelor Comisiei Europene, consultate de Economica, volumul exportat de România reprezintă 33,4% din totalul livrărilor

În lume

Norme mai stricte pentru siguranța jucăriilor în UE: reguli noi în vigoare din 2026

Comisia Europeană anunță introducerea unor norme mai stricte privind siguranța jucăriilor, menite să consolideze protecția copiilor împotriva substanțelor chimice periculoase. Noul Regulament privind siguranța jucăriilor va intra în vigoare la 1 ianuarie 2026, după ce a fost adoptat de Parlamentul European și Consiliu. Potrivit Comisiei Europene, regulamentul prevede interzicerea imediată în jucării a substanțelor identificate

În lume

Europa își consolidează capacitățile de apărare: BEI majorează finanțarea la 4,5 miliarde de euro în 2026

Banca Europeană de Investiții (BEI) va crește semnificativ finanțarea destinată proiectelor de apărare ale Uniunii Europene, în contextul preocupărilor sporite privind securitatea regională. Pentru anul 2026, instituția europeană va aloca 4,5 miliarde de euro pentru domeniul apărării, cu aproape un miliard de euro mai mult față de nivelul anterior. Anunțul a fost făcut vineri, la

În lume

Politico: România vrea o cotă din apărarea Europei și promite sprijin pentru Republica Moldova

România își propune să devină un actor central în noua arhitectură industrială de apărare a Europei, în contextul accelerării programelor de reînarmare ale Uniunii Europene. Ministrul român al Apărării, Ionuț Moșteanu, a declarat pentru Politico că Bucureștiul nu vrea doar să cumpere arme, ci să producă o parte dintre ele pe teritoriul național. „Dacă cheltuim

În lume

Uniunea Europeană înăspreşte regimul de vize pentru cetăţenii ruşi: „Călătoria în UE este un privilegiu, nu un drept”

Uniunea Europeană a anunţat noi restricţii privind eliberarea vizelor pentru cetăţenii Federaţiei Ruse, invocând motive de securitate şi riscuri legate de utilizarea migraţiei ca instrument politic, acte de sabotaj şi abuzuri de viză. Potrivit Comisiei Europene, ruşii nu vor mai putea beneficia de vize cu intrări multiple, fiind obligaţi să solicite o nouă viză de

Economie

Salariile din Moldova – la coada Europei: decalaj uriaș față de Occident

Republica Moldova rămâne printre țările cu cele mai mici salarii din Europa, potrivit celui mai recent clasament Numbeo 2025 privind venitul mediu lunar net. Țara se situează pe locul 67 din 127 de state, cu un salariu mediu de 728,8 dolari după impozitare — sumă pe care un angajat din Elveția o câștigă în mai

Economie

Miniștrii Energiei din UE aprobă interzicerea importurilor de gaze rusești: pas decisiv spre independență energetică

Miniștrii Energiei din Uniunea Europeană au aprobat, luni, propunerea de interzicere a importurilor de gaze rusești, marcând un pas esențial în eforturile blocului comunitar de a reduce dependența energetică de Rusia și de a limita veniturile Moscovei din exporturile de combustibili, relatează DPA. „O Europă independentă energetic este o Europă mai puternică și mai sigură.

În lume

Decizie istorică în UE: Toate încărcătoarele vor fi USB-C și mai eficiente energetic până în 2028

Uniunea Europeană a adoptat oficial noi cerințe de ecodesign pentru încărcătoarele externe folosite la telefoane, laptopuri, tablete, routere wireless și alte dispozitive electronice. Măsura, care va afecta o piață de peste 400 de milioane de încărcătoare vândute anual, urmărește să reducă risipa de energie, să limiteze deșeurile și să simplifice viața consumatorilor europeni. Ce se

Politică

UE caută o formulă de extindere „flexibilă”: aderare fără drepturi depline pentru noii membri, inclusiv Republica Moldova și Ucraina

Uniunea Europeană analizează o nouă formulă de extindere care ar permite țărilor candidate, precum Ucraina și Republica Moldova, să adere la blocul comunitar fără a beneficia imediat de drepturi depline, inclusiv de dreptul de veto. Propunerea, aflată într-un stadiu incipient, este menită să evite blocajele politice și să accelereze procesul de integrare, relatează Politico. Potrivit

Economie

UE ar putea interzice țigările cu filtru și țigările electronice. Noi măsuri pentru reducerea consumului de tutun și protejarea sănătății publice

Uniunea Europeană analizează o posibilă interdicție a țigărilor cu filtru și a țigărilor electronice, în cadrul unui nou pachet de măsuri menite să reducă semnificativ consumul de tutun și impactul acestuia asupra mediului și sănătății populației, relatează Associated Press. Potrivit unui proiect de lege elaborat de Consiliul Uniunii Europene, interdicția ar putea viza nu doar

Share