Victimele Holocaustului, comemorate într-un flashmob organizat în scuarul Parlamentului

Share

Victimele Holocaustului au fost comemorate într-un flashmob care a avut loc în scuarul Parlamentului. Acțiunea, organizată de către Ministerul Culturii, inaugurează Săptămâna Memoriei, dedicată comemorării victimelor Holocaustului.

Deputații, împreună de alți oficiali și însoțiți de tineri au aprins lumânări în memoria victimelor Holocaustului și au păstrat un minut de reculegere. Prin acest gest simbolic și-au arătat solidaritatea față de suferința trecutului și s-au angajat să păstreze vie memoria celor care au avut de îndurat ororile Holocaustului.

„A fost o tragedie, dar, din păcate, omenirea nu învață din tragediile trecute. Trebuie să comemorăm, să le vorbim copiilor despre faptul că au fost comise aceste atrocități, să ne referim atât la cei care le-au făcut, cât și la cei care au sărit în ajutor și au salvat vieți riscându-și propria viață”, a menționat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Parlamentul Republicii Moldova a condamnat Holocaustul în iulie 2014, adoptând o declarație politică de acceptare a Raportului Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului, prezidată de Elie Wiesel. Declarația politică mai condamnă orice tentative de ignorare și negare a Holocaustului și aduce un omagiu victimelor și supraviețuitorilor acestuia.

Anual, la 27 ianuarie este marcată Ziua internațională de comemorare a victimelor Holocaustului. Acest lucru a fost decis prin Rezoluția Adunării Generale a Națiunilor Unite, adoptată în 2005. În Republica Moldova, Ziua naţională de comemorare a victimelor Holocaustului este marcată anual din 2015, conform unei hotărâri aprobate de Parlament.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share