Telefoanele mobile, interzise în școli din decembrie: Guvernul pregătește aprobarea noilor reglementări

Share

Începând cu luna decembrie, elevii din Republica Moldova nu vor mai putea folosi telefoanele mobile în timpul orelor de clasă, potrivit anunțului făcut de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun. Decizia face parte dintr-un set de modificări legislative menite să reglementeze utilizarea tehnologiei în mediul educațional și va fi supusă aprobării Guvernului pe data de 20 noiembrie, urmând a fi integrată în Codul Educației.

Ministrul Dan Perciun a explicat că măsurile legislative sunt deja finalizate și însoțite de o instrucțiune clară pentru implementarea interdicției. Aceasta va specifica procedurile pe care cadrele didactice și personalul auxiliar le vor urma pentru a asigura respectarea noilor reguli. Deși inițiativa fusese lansată încă din august, implementarea a fost amânată din cauza întârzierii în obținerea tuturor avizelor necesare.

Prin această măsură, autoritățile din domeniul educației urmăresc crearea unui mediu de învățare mai concentrat și reducerea factorilor de distragere pentru elevi.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Ministrul Mediului avertizează asupra riscului ca municipiul Chișinău să rămână fără apă

Municipiul Chișinău s-ar putea confrunta cu dificultăți în aprovizionarea cu apă potabilă, avertizează ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, care a solicitat Primăriei Capitalei să informeze public populația despre starea surselor alternative de alimentare cu apă. Solicitarea ministrului vine după ce autoritățile din Republica Moldova au primit o scrisoare oficială din partea Ucrainei privind scăderea accelerată, în

Ucraina a atacat baza aeriană Engels-2 din Rusia. Explozii și incendiu la una dintre principalele baze ale bombardierelor strategice ruse

Un atac cu drone asupra bazei aeriene Engels-2 din regiunea Saratov, Rusia, a provocat explozii și un incendiu în noaptea de miercuri spre joi, potrivit canalelor rusești de monitorizare și presei locale. Baza este una dintre cele mai importante instalații ale aviației strategice ruse, unde sunt staționate bombardiere capabile să transporte armament nuclear. Locuitori din

Patru localități din raionul Florești se unesc într-o singură primărie. Guvernul va aloca 18,5 milioane de lei pentru dezvoltare

Patru localități din raionul Florești au decis să își unească resursele și structurile administrative, în cadrul procesului de amalgamare voluntară. Cernița, Ciripcău, Coșernița și Gura Camencii vor forma o singură unitate administrativ-teritorială, cu sediul primăriei în Gura Camencii. Decizia are drept scop eficientizarea serviciilor publice oferite cetățenilor, consolidarea capacității administrative și crearea unor condiții mai

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share