Studenții și elevii din instituțiile de învățământ profesional tehnic vor primi burse mai mari

Share

Studenții și elevii din instituțiile de învățământ profesional tehnic vor primi burse mai mari în anul 2023. Un proiect în acest sens a fost aprobat miercuri, 22 februarie, de Guvern.

Astfel, ministrul educației și cercetării, Anatolie Topală, a declarat că, începând cu luna ianuarie, cuantumul burselor de studii și de merit pentru elevi și studenți va fi majorat cu 15,7%. Bursa de excelență a Guvernului pentru studenții doctoranzi va fi majorată cu 20%, iar bursa pe domenii de științifice pentru studenții doctoranzi va fi majorată cu 25%.

„Acest proiect este foarte important, inclusiv din perspectiva faptului că introduce acest element de competiție, în așa fel încât și în acest domeniu să creștem competitivitatea. Oamenii care performează cel mai bine trebuie să fie remunerați corespunzător”, a declarat premierul Dorin Recean.

În aceeași ședință, cabinetul de miniștri a aprobat un proiect cu privire la acordarea Bursei de excelență a Guvernului și a Bursei pe domenii științifice pentru studenții doctoranzi pe anul 2023. Este vorba despre 20 de burse de excelență și patru burse pe domenii științifice.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

BNM majorează rata de bază la 9%: creditele s-ar putea scumpi în Moldova

Banca Națională a Moldovei (BNM) a majorat rata de bază cu 1,5 puncte procentuale, până la 9% anual, în contextul intensificării presiunilor inflaționiste. Decizia Comitetului executiv al BNM ar putea duce la creșterea costurilor de împrumut pentru populație și companii. Odată cu rata de bază, BNM a stabilit rata dobânzii la creditele overnight la 11%

Moldovenii care au muncit legal în Albania vor putea beneficia de pensii și prestații sociale

Cetățenii Republicii Moldova care au lucrat legal în Albania vor putea beneficia de pensii și alte prestații sociale, după ce Guvernul a decis inițierea negocierilor și aprobarea semnării Aranjamentului administrativ pentru implementarea Acordului moldo-albanez în domeniul securității sociale. Documentul va permite coordonarea perioadelor de contribuții realizate în cele două state pentru stabilirea drepturilor sociale. Astfel,

Gazul s-ar putea scumpi din nou. Junghietu: În octombrie vom ști cu cât

Tariful la gazele naturale pentru consumatorii din Republica Moldova ar putea fi majorat din nou, pe fondul creșterii cotațiilor pe piața europeană. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, spune că o ajustare a tarifului devine tot mai probabilă, însă dimensiunea acesteia va putea fi estimată abia la începutul lunii octombrie. Potrivit ministrului, prețul de referință al gazelor

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share