Dreptul la educație și interesul superior al copilului – principii încălcate în mod deliberat
În satul Semionovca, raionul Ștefan Vodă, școala nu este un simplu punct pe harta sistemului educațional. Este coloana vertebrală a comunității, singurul centru educațional, cultural și social care mai ține satul viu. Ideea închiderii acestei instituții nu este o reformă, ci o decizie cu efecte grave și ireversibile, care riscă să transforme o comunitate vie într-o localitate fără viitor.
Constituția Republicii Moldova, Convenția ONU privind drepturile copilului și legislația națională consacră clar dreptul copilului la educație accesibilă, sigură și de calitate, precum și principiul interesului superior al copilului. Acestea nu sunt formule decorative pentru strategii și rapoarte, ci obligații concrete ale autorităților publice.
Închiderea școlii din Semionovca, în lipsa unei alternative reale și sigure, înseamnă limitarea directă a acestui drept. Naveta zilnică pe o distanță de peste 17 kilometri, pe drumuri nesigure, mai ales în sezonul rece, nu poate fi considerată o soluție viabilă, ci un risc educațional și social major.
Închiderea școlii din satul Semionovca, în lipsa unei alternative reale, sigure și accesibile, contravine art. 35 din Constituția Republicii Moldova, care garantează dreptul la învățătură și obligă statul să asigure accesul egal la educație. Totodată, o asemenea decizie încalcă art. 3 alin. (1) din Convenția ONU privind drepturile copilului, ratificată de Republica Moldova, potrivit căruia interesul superior al copilului trebuie să prevaleze în toate deciziile care îl privesc. De asemenea, art. 6, art. 7 și art. 9 alin. (2) din Codul educației nr. 152/2014 consacră principiile accesibilității, echității și nediscriminării în educație și obligă autoritățile publice să asigure condiții sigure și apropiate de domiciliu pentru frecventarea învățământului obligatoriu. Forțarea copiilor la navetă pe distanțe mari sau împingerea indirectă a părinților spre înscrierea copiilor în instituții de învățământ din afara spațiului educațional al Republicii Moldova reprezintă o măsură disproporționată, nejustificată și susceptibilă de contestare administrativă și judiciară.
Școala din Semionovca nu este o instituție „ineficientă”. Dispune de cadre didactice calificate, proces educațional complet și infrastructură funcțională: săli de clasă, sală de sport, bibliotecă, cantină și sală festivă. Primăria localității a investit constant, timp de peste zece ani, în modernizarea clădirii – încălzire, ferestre, iluminat.
Închiderea școlii ar însemna risipirea deliberată a banilor publici și abandonarea unei instituții perfect funcționale.
Educația nu se face cu autobuzul, iar copiii nu sunt cifre într-un tabel. În lipsa unei alternative sigure, mulți părinți vor fi forțați să își dea copiii la școli din regiunea transnistreană. Consecințele sunt evidente: ieșirea copiilor din spațiul educațional unitar al Republicii Moldova, diferențe curriculare majore, expunerea la un alt mediu valoric și informațional, dificultăți de reintegrare și afectarea formării identității civice.
Aceste riscuri, sper, sunt suficient de clare pentru a fi înțelese chiar și la nivelul Ministerului Educației și Cercetării.
Nemulțumirea sătenilor a fost amplificată de recenta întrevedere cu responsabilii raionali din domeniul educației și cu deputata Ersilia Qatrawi, care a invocat în repetate rânduri poziția ministrului Educației, Dan Perciun. Mesajul transmis comunității a fost unul șocant prin cinism: ministrul nu ar fi de acord cu unirea a două școli într-una singură, pe baza școlii din Semionovca, deoarece „nu ar vrea să unească două sărăcii într-una”.
Urmând această logică, închiderea școlii din Semionovca ar trebui să producă, aproape miraculos, o creștere imediată a bunăstării. Probabil fiecare al doilea sătean va deveni milionar, iar copiii – mai fericiți și mai bine educați, deși vor face navetă zeci de kilometri sau vor studia în afara sistemului educațional național.
Realitatea este însă alta: fără școală, satul se depopulează, familiile tinere pleacă, iar comunitatea se stinge lent, dar sigur.
Părinții, profesorii și locuitorii din Semionovca nu cer privilegii. Cer respectarea legii, a investițiilor făcute și a interesului superior al copilului. Cer să fie ascultați și implicați în luarea unei decizii care le afectează direct viitorul.
Închiderea școlii din Semionovca nu ar fi o reformă curajoasă, ci o capitulare administrativă. Menținerea ei ar fi un act de responsabilitate, coerență și respect față de cetățeni.
A închide școala înseamnă a stinge lumina satului.
Iar Semionovca nu trebuie lăsată în întuneric.
Autor: Eduard Balan
