Șeful SIS: Îi cunoaștem pe majoritatea agenților Rusiei în Republica Moldova

Share

Războiul rus din Ucraina rămâne principalul risc la adresa securității Republicii Moldova, a declarat directorul SIS, Alexandru Musteața, într-un interviu la Radio Chișinău. Șeful SIS a atenționat că Republica Moldova este foarte expusă în fața războiului hibrid desfășurat de Federația Rusă.

”Războiul are și niște efecte colaterale: aspectul economic, energetic, social, inclusiv socio-politic. Noi vedem riscurile acestui război, materializate. Sectorul energetic este unul din cele mai vulnerabile, la moment. Din cauza războiului convențional avem efectele secundare asupra infrastructurii energetice, și a noastră și a Ucrainei. Se fac foarte multe eforturi pentru a preveni ca țara să rămână în întuneric, dar ca și risc, el rămâne. Trebuie să ne dăm seama foarte clar de unde vine acest pericol – din cauza acelor rachete rusești care zboară și cad în Ucraina, asupra infrastructurii critice”, a spus șeful SIS.

”Războiul hibrid, pe care noi îl simțim din plin, și noi ca Serviciu, vedem că intensitatea lui a crescut foarte mult, pe mai multe paliere, pornind de la cel informațional, unul extraordinar de agresiv și pe larg utilizat: manipulare, falsuri cu o intensitate foarte mare. În același timp activizarea a ceea ce numim noi agenți de influență. Sunt persoane din sectorul socio-politic care încearcă să influențeze opinia publică prin utilizarea acelor falsuri și manipulări.

Din ceea ce cunoaștem și știm deja vedem cum toate lucrurile sunt coordonate dintr-un singur centru, de la Moscova. Atunci când toate aceste lucruri sunt coordonate dintr-un singur centru, ne dăm seama că este un război hibrid dus pe teritoriul Republicii Moldova. Prin urmare, Federația Rusă nu are nevoie de un război convențional aici. Are foarte mulți agenți de influență, din păcate, pe care noi, o bună parte îi cunoaștem și lucrăm în vederea prevenirii și contracarării acestor riscuri pe teritoriul nostru”, a menționat Musteață.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share