România salvează din nou R. Moldova de la întuneric

România salvează din nou R. Moldova de la întuneric
Share

R. Moldova a apelat din nou la contractul de avarie cu România.

În această dimineață, o turbină a centralei electrice de la Cuciurgan s-a defectat, potrivit Moldelectrica. Drept urmare, s-a înregistrat deficit mai mare de energie electrică pe malul drept al Nistrului.

Avaria s-a produs la ora 9:24. Din cauza problemelor tehnice, a fost înregistrat deficit suplimentar de curent electric în valoare de peste 100 MW.

„Pentru echilibrarea sistemului electroenergetic, Moldelectrica a solicitat ajutor de avarie suplimentar din sistemul electroenergetic al României, pe perioada pornirii unui alt grup la CERS Moldovenească”, anunță întreprinderea.

Situația de avarie a fost remediată până la ora 13:00. Conform responsabililor de la Moldelectrica, actualmente primim 50% din volumul necesar de curent electric de la Cuciurgan, iar pe parcursul zilei de marți nu există deconectări în evantai planificate. În perioada cât a existat defecțiunea, teritoriul controlat constituțional primea puțin peste 20% din volumul necesar de energie electrică.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

BLACK BELT CUP 2026: 469 de sportivi din patru țări s-au întrecut la Chișinău

La Chișinău s-a desfășurat, pe 26 septembrie 2026, campionatul internațional de taekwondo BLACK BELT CUP 2026 — International WT Championship. Competiția a reunit 469 de sportivi din Republica Moldova, România, Ucraina și Turcia. Turneul a inclus categoriile Kids, Cadets, Juniors și Seniors, oferind sportivilor de diferite vârste și niveluri de pregătire posibilitatea de a-și demonstra

BNM majorează rata de bază la 9%: creditele s-ar putea scumpi în Moldova

Banca Națională a Moldovei (BNM) a majorat rata de bază cu 1,5 puncte procentuale, până la 9% anual, în contextul intensificării presiunilor inflaționiste. Decizia Comitetului executiv al BNM ar putea duce la creșterea costurilor de împrumut pentru populație și companii. Odată cu rata de bază, BNM a stabilit rata dobânzii la creditele overnight la 11%

Moldovenii care au muncit legal în Albania vor putea beneficia de pensii și prestații sociale

Cetățenii Republicii Moldova care au lucrat legal în Albania vor putea beneficia de pensii și alte prestații sociale, după ce Guvernul a decis inițierea negocierilor și aprobarea semnării Aranjamentului administrativ pentru implementarea Acordului moldo-albanez în domeniul securității sociale. Documentul va permite coordonarea perioadelor de contribuții realizate în cele două state pentru stabilirea drepturilor sociale. Astfel,

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share