Rețeta celor mai gustoase gogonele murate. Cum să le pregătești pentru iarnă

Share

Dacă și tu vrei să pui gogonele murate în această toamnă, atunci ai ajuns unde trebuie, pentru că îți vom explica rețeta pas cu pas. Iată ce trebuie să faci pentru a pune cele mai bune murături!

Primul pas pe care îl vei face va fi să speli gogonelele. Spală-le foarte bine folosind apă rece, apoi pune-le la scurs, pentru că te vei ocupa și de celelalte ingrediente.

Între timp, va trebui să pregătești și celelalte legume. Morcovii se spală foarte bine, se curăță de coajă și apoi se taie felii.

Cățeii de usturoi se curăță și se lasă de-o parte, iar rădăcina de țelină se spală, se curăță de coajă și apoi se taie în forma de tije. De asemenea, va trebui să cureți foarte bine și rădăcina de hrean, iar apoi să o tai sub forma de tije.

Nu uita să cureți foarte bine cu apă rece și bețele de mărar, dar și pe cele de cimbru uscat. Nu de alta, dar toate ingredientele pe care le folosești pentru murături trebuie să fie foarte curate.

Pentru a evita să ai murături băloase sau gogonele murate care s-au înmuiat, ar trebui să cureți foarte bine și borcanul în care urmează să pui gogonelele murate. Dizolvă 200 g bicarbonat de sodiu în 150 ml de apă caldă, iar apoi curăță foarte bine borcanul și clătește-l la final.

După ce ai terminat cu toate ingredientele, este momentul să pui murăturile în borcan. Începi prin a pune pe fundul borcanului o crenguță de mărar uscat, după care adaugi boabe de muștar și de piper negru. Nu uita să adaugi și 1-2 frunze de dafin și 2-3 căței de usturoi.

În cazul în care îți place ca murăturile să fie ușor picante, poți adăuga și un ardei iute. Nu este nevoie să îl tai, îl poți pune întreg, pe fundul borcanului.

Următorul pas va fi să pui gogonelele. Ideal ar fi să le înțepi cu un cuțit pentru ca saramura să pătrundă mai repede în interiorul acestora și pentru a fi gata cât mai rapid. În acest fel, te asiguri că o să ai cele mai gustoase gogonele murate.

Între gogonele mai pune căței de usturoi, dar și câteva tije de hrean și de țelină. Bineînțeles, nu trebuie să uiți nici de morcovi.

La final, adaugă o crenguță de mărar uscat și de cimbru, dar și restul de hrean, o foaie de dafin și restul de țelină. După asta, este timpul să te ocupi de saramură.

Saramura se pregătește foarte ușor și pentru fiecare litru de apă va trebui să folosești 20 g de sare neiodată. Este foarte important să folosești sare grunjoasă și nu sare de bucătărie, dacă vrei ca murăturile tale să fie crocante și să se mențină așa pe toată durata iernii.

Lasă apa să fiarbă timp de 5 minute și amestecă foarte bine pentru ca sarea să se dizolve. Apoi, las-o să se răcească timp de 5-10 minute, apoi pune-o în borcanul cu gogonele.

Saramura nu trebuie să fie fierbinte atunci când o pui peste murături și nu trebuie turnată imediat. Pune-o treptat în borcan până ce acesta s-a umplut, iar apoi acoperă-l cu un capac sau cu o cârpă.

Capacul nu se înfiletează pentru că procesul de fermentație va începe și la suprafață se va forma o spumă, pe care o îndepărtezi a doua zi.

Abia atunci vei putea înfileta capacul și vei putea pune borcanul în cămară sau un pivniță. Gogonelele murate vor fi gata în aproximativ 2 săptămâni!

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share