Republica Moldova va avea o lege nouă privind drepturile copilului

Share

Parlamentul a votat în lectura a doua o nouă lege privind drepturile copilului, prevederile căreia au fost racordate la Convenția ONU din acest domeniu. Inițiativa legislativă a fost susținută de 55 de deputați.

Proiectul de lege a fost elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, întrucât prevederile actuale ale Legii cu privire la drepturile copilului, adoptată în anul 1994, reflectă vag direcțiile prioritate ale statului în domeniu, iar unele prevederi și-au pierdut actualitatea.

Respectiv, în noua lege, fiecare drept al copilului este descris pe deplin, conform Convenției ONU.

De asemenea, în document sunt stipulate principalele definiții din domeniu, sunt elucidate principiile de asigurare a drepturilor copilului, atribuțiile autorităților publice centrale și locale și interacțiunea acestora în procesul de asigurare a respectării drepturilor copilului.

Totodată, textul legii a fost completat cu articole noi, care vizează dreptul copilului la libera exprimare, opinie și participare. Proiectul promovează interesul copilului de a beneficia de protecție fără nicio discriminare.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share