Natalia Gavrilița, în discuții cu premierul Landului Hessen, Boris Rhein

Share

Perspectivele de intensificare a colaborării dintre Republica Moldova și Landul federal Hessen au fost discutate la întrevederea prim-ministrei Natalia Gavrilița cu premierul Hessen, Boris Rhein. Oficialii s-au referit la importanța dezvoltării relațiilor bilaterale pe mai multe paliere în care interesele părților coincid, subliniind că în Landul Hessen sunt stabiliți mai mulți reprezentanți ai diasporei moldovenești.

În cadrul discuțiilor, prim-ministra s-a referit la oportunitățile de extindere a cooperării pe dimensiunea economică, exprimând interesul Republicii Moldova în atragerea investitorilor din Landul Hessen. În acest sens, părțile au subliniat necesitatea de creare a unei platforme comune, prin intermediul căreia Republica Moldova va putea prezenta oamenilor de afaceri din Hessen oportunitățile investiționale ale țării noastre.

„Republica Moldova este deschisă pentru investitori, iar Guvernul a întreprins mai multe măsuri pentru crearea unui climat investițional atractiv, astfel ca afacerile internaționale să găsească la noi condițiile necesare pentru extindere. Ne dorim să atragem noi domenii de investiții, cum ar fi produsele farmaceutice sau electronice”, a spus Natalia Gavrilița.

În discuții, șefa Executivului a apreciat cooperarea dintre Poliția Landului Hessen și Inspectoratul General al Poliției (IGP) din Republica Moldova, accentuând aportul părții germane în fortificarea capacităților Ministerului Afacerilor Interne (MAI). În timpul apropiat, IGP al MAI va recepționa o donație din partea Landului Hessen – două automobile și 100 de veste de protecție.

La rândul său, Boris Rhein a felicitat autoritățile și cetățenii Republicii Moldova pentru obținerea statutului de țară candidată la UE și a apreciat ajutorul oferit de autoritățile moldovenești refugiaților ucraineni.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Erupția vulcanului Etna dă peste cap traficul aerian. Aeroportul din Catania, închis

Aeroportul din Catania, unul dintre principalele puncte de acces aerian în Sicilia, a fost închis miercuri, 12 august, din cauza activității eruptive a vulcanului Etna. Mii de călători sunt afectați, în plin sezon turistic. Spațiul aerian al aeroportului este restricționat cel puțin până la ora locală 18:00. Sosirile și plecările au fost suspendate, iar mai

Bolea, despre tranzitul cerealelor ucrainene prin R.Moldova: „Nu vor rămâne aici”

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, susține că tranzitul cerealelor ucrainene prin Republica Moldova este analizat, în primul rând, ca o soluție pentru situații excepționale, în cazul în care rutele utilizate în prezent de Ucraina către porturile dunărene ar fi afectate de atacurile rusești. În cadrul unei conferințe de presă, șeful MIDR a dat

Cerealele Ucrainei ar putea ajunge cu trenul prin Republica Moldova la Constanța. Kievul cere tarife reduse la jumătate

Ucraina analizează o nouă rută pentru exportul cerealelor către Portul Constanța, prin Republica Moldova, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra infrastructurii portuare și navelor din regiunea Odesa. Kievul a solicitat Chișinăului reducerea cu 50% a tarifelor feroviare pentru transportul de marfă, iar noul coridor ar putea permite tranzitarea a până la 4,5 milioane de tone

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share