Guvernul României finanțează accesul la apă potabilă al locuitorilor din satul Lopățica, raionul Cahul

Share

Locuitorii din satul Lopățica, raionul Cahul, vor beneficia în curând de acces la apă potabilă direct în propriile gospodării. Primăria localității implementează proiectul intitulat „Construcția sondei arteziene și a rețelelor de alimentare cu apă „, evaluat la suma totală de 8 434 273,66 de lei sau 435 205,03 de euro, arată un comunicat al Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală.

Guvernul Republicii Moldova investește în acest proiect 2,4 milioane de lei din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională Locală (FNDRL), iar Guvernul României contribuie cu 5,7 milioane de lei, echivalentul a 297 de mii de euro.

Proiectul vizează construirea a două sonde arteziene, două castele de apă cu capacitatea de V=50 m3/zi și H=18 m. De asemenea, în cadrul proiectului se construiesc 5,8 km de rețea de distribuție a apei, precum și o stație modernă de tratare a acesteia.

La momentul actual, proiectul se află în etapa de finalizare. Astfel, urmare a implementării proiectului, 200 de gospodării cu peste 600 de locuitori, precum și principalele instituții publice din localitate, vor avea acces la apă potabilă, ceea ce va contribui semnificativ la calitatea vieții acestora.

Proiectul este finanțat prin Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistență tehnică și financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

42% dintre companiile europene utilizează inteligența artificială. Costurile și lipsa specialiștilor frânează adoptarea

Aproximativ 42% dintre întreprinderile mici și mijlocii din Uniunea Europeană utilizează deja inteligența artificială în activitatea lor, arată un Eurobarometru publicat de Comisia Europeană. Deși tehnologia contribuie la îmbunătățirea proceselor și la luarea deciziilor, costurile ridicate și incertitudinea juridică rămân obstacole importante. Potrivit sondajului, 47% dintre companiile intervievate folosesc inteligența artificială în serviciile pentru clienți

Copiii din Semionovca, prinși între o școală închisă și drumuri impracticabile. Promisiunile autorităților, puse la încercare de primele ploi

Închiderea școlii din Semionovca, raionul Ștefan Vodă, a fost însoțită de promisiuni din partea autorităților raionale și a Ministerului Educației că elevii vor beneficia de condiții bune de studii în instituțiile din localitățile învecinate, iar transportul către școli va fi asigurat în siguranță. Realitatea din teren ridică însă semne serioase de întrebare privind respectarea acestor

Tusah Open Cup Comrat 2026: 370 de sportivi din cinci țări au participat la campionatul internațional de Taekwondo WT

Orașul Comrat a găzduit, pe 17 octombrie 2026, competiția internațională „Tusah Open Cup Taekwondo WT”, care a reunit 370 de participanți din cinci țări: Republica Moldova, România, Turcia, Grecia și Marea Britanie. Evenimentul a adus împreună sportivi reprezentând 21 de cluburi, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra pregătirea fizică, tehnica, disciplina și spiritul competitiv într-o competiție

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share