De-oligarhizarea: Comisia de la Veneţia salută atitudinea constructivă a autorităţilor

Share

Comisia de la Veneţia şi-a făcut publică marţi opinia interimară cu privire la proiectul de lege din Republica Moldova destinat să limiteze influenţa economică şi politică excesivă în viaţa publică (de-oligarhizare), experţii constituţionali ai Consiliului Europei recomandându-le autorităţilor de la Chişinău să adopte reforme sistemice mai degrabă decât să vizeze anumite persoane, pentru a realiza ‘de-oligarhizarea’, informează un comunicat al Consiliul Europei.

Comisia a salutat intenţia autorităţilor Republicii Moldova de a prezenta un proiect de lege revizuit care să ţină seama de câteva dintre recomandările sale.

”Oligarhizarea’ este rezultatul unei combinaţii de exercitare netransparentă a puterii politice fără un mandat politic, influenţă asupra parlamentelor, guvernelor, partidelor politice, justiţiei şi organismelor de aplicare a legii; deţinere sau influenţa asupra mass-media; influenţă decisivă, dacă nu monopolistă, asupra unui număr de domenii, precum energia, mineritul, petrol şi gaze, metalurgie, imobiliare”, aminteşte comunicatul.

Eliminarea unei astfel de influenţe particulare excesive în viaţa economică, politică şi publică este o problemă nouă şi foarte complexă, remarcă textul menţionat.

Comisia de la Veneţia a notat că, în timp ce Ucraina a fost prima ţară care a adoptat o legislaţie specifică de de-oligarhizare, angajamentul de a elimina influenţa excesivă a intereselor particulare în viaţa economică, politică şi publică a făcut de asemenea obiectul unei recomandări specifice a Comisiei Europene către Georgia şi Republica Moldova. Aceasta din urmă a elaborat între timp un proiect de lege care a fost inspirat din legea ucraineană, dar prezintă unele specificităţi.

În combaterea de-oligarhizării, Comisia de la Veneţia favorizează o ”abordare sistemică’ menită să întărească instituţiile şi legislaţia referitoare la media, anti-monopol, partide, alegeri, taxare, anticorupţie şi împotriva spălării de bani, mai degrabă decât o ”abordare personalizată” destinată să vizeze persoane ce s-ar putea califica drept oligarhi prin criterii specifice, precum avere, deţinere de instituţii media etc.”

În opinia Comisiei de la Veneţia, ”abordarea personalizată”, care a fost folosită în proiectul de lege din Republica Moldova, implică riscul de încălcare a unor drepturi ale omului, de încălcare a pluralismului politic şi a statului de drept, dacă nu sunt instituite garanţii solide de tratament echitabil.

În această privinţă, Comisia notează că proiectul de lege din Republica Moldova conţine o serie de îmbunătăţiri în comparaţie cu celelalte legi elaborate în Ucraina şi Georgia din care s-a inspirat. Aceasta include implicarea Parlamentului şi a sistemului de justiţie în procedura de desemnare a unei persoane ca oligarh şi existenţa unei liste de drepturi de tratament echitabil în procedura în faţa Comitetului Naţional de De-oligarhizare (CND).

Comisia de la Veneţia a sprijinit obiectivul de eliminare sau cel puţin de limitare a influenţei oligarhilor în viaţa politică, economică şi publică.

Comisia a evidenţiat totuşi că alegerea mijloacelor de atingere a unui astfel de scop legitim este de o importanţă decisivă pentru ca sistemul să fie eficient, dar în acelaşi timp să respecte democraţia, statul de drept şi drepturile fundamentale. Orice astfel de măsuri ar trebui să fie proporţionale cu scopul urmărit de a obţine condiţii egale pentru toţi actorii din societate.

Comisia a subliniat că de-oligarhizarea ar trebui să fie asigurată printr-o abordare sistemică, care are un efect preventiv şi vizează numeroase domenii, precum legislaţia referitoare la media, anti-monopol, partidele politice, alegeri, taxare, anticorupţie şi împotriva spălării de bani etc.

Proiectul legislativ din Republica Moldova se axează, în schimb, pe o aşa-numită abordare ‘la persoană’ (punitivă), care caută să identifice aşa-numiţii ‘oligarhi’ prin criterii specifice, cum ar fi averea şi deţinerea de instituţii media, pentru a-i eticheta public ca ‘oligarhi’ şi a-i supune unei serii de limitări generale ce includ excluderea de la finanţarea partidelor sau activităţilor politice, excluderea de la privatizarea proprietăţilor publice etc.

Această abordare, în opinia Comisiei de la Veneţia, implică riscuri mari de încălcări ale drepturilor omului şi de aplicare arbitrară, cu potenţial de a dăuna pluralismului politic.

Recomandările minimale ale Comisiei vizează, în acest context, clarificarea prevederilor şi procedurilor cheie precum criteriile de eligibilitate, furnizarea de garanţii solide pentru drepturile omului şi tratament echitabil, şi asigurarea proporţionalităţii anumitor consecinţe ale desemnării ca ‘oligarh’.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Erupția vulcanului Etna dă peste cap traficul aerian. Aeroportul din Catania, închis

Aeroportul din Catania, unul dintre principalele puncte de acces aerian în Sicilia, a fost închis miercuri, 12 august, din cauza activității eruptive a vulcanului Etna. Mii de călători sunt afectați, în plin sezon turistic. Spațiul aerian al aeroportului este restricționat cel puțin până la ora locală 18:00. Sosirile și plecările au fost suspendate, iar mai

Bolea, despre tranzitul cerealelor ucrainene prin R.Moldova: „Nu vor rămâne aici”

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, susține că tranzitul cerealelor ucrainene prin Republica Moldova este analizat, în primul rând, ca o soluție pentru situații excepționale, în cazul în care rutele utilizate în prezent de Ucraina către porturile dunărene ar fi afectate de atacurile rusești. În cadrul unei conferințe de presă, șeful MIDR a dat

Cerealele Ucrainei ar putea ajunge cu trenul prin Republica Moldova la Constanța. Kievul cere tarife reduse la jumătate

Ucraina analizează o nouă rută pentru exportul cerealelor către Portul Constanța, prin Republica Moldova, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra infrastructurii portuare și navelor din regiunea Odesa. Kievul a solicitat Chișinăului reducerea cu 50% a tarifelor feroviare pentru transportul de marfă, iar noul coridor ar putea permite tranzitarea a până la 4,5 milioane de tone

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share