Ziua: 00000003pm 1080020, PM3

În lume

BREAKING: Dronă americană lovită de un avion rusesc deasupra Mării Negre

Un avion de vânătoare rusesc s-a ciocnit cu o dronă de supraveghere americană, deasupra Mării Negre, a transmis armata americană. Drona Reaper și cele două avioane SU-27 Flanker operau peste apele internaționale deasupra Mării Negre, când unul dintre avioanele rusești a zburat intenționat în fața și a aruncat combustibil în fața dronei fără pilot, potrivit

Economie

Dorin Recean a discutat prioritățile Guvernului cu Nigina Abaszada

Valorificarea oportunităților generate de schimbările demografice, dar și elementele-cheie ale noului Program de țară al Fondului ONU pentru Populație au fost discutate în cadrul întrevederii prim-ministrului Dorin Recean cu reprezentanta rezidentă UNFPA Moldova, Nigina Abaszada. Oficialii s-au referit la principalele direcții de cooperare în vederea promovării politicilor orientate spre bunăstarea demografică, egalitatea de gen, integrarea

Politică

Președintele Parlamentului a avut o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Letone în țara noastră

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Letone în țara noastră, Uldis Mikuts. Oficialii au discutat despre agenda vizitei la Chișinău a Președintelui Parlamentului Letoniei, Edvards Smiltens, care va avea loc săptămâna viitoare. „În urma vizitei, ne propunem să intensificăm relațiile de cooperare interparlamentară cu Letonia și totodată suntem interesați în

Social

De-oligarhizarea: Comisia de la Veneţia salută atitudinea constructivă a autorităţilor

Comisia de la Veneţia şi-a făcut publică marţi opinia interimară cu privire la proiectul de lege din Republica Moldova destinat să limiteze influenţa economică şi politică excesivă în viaţa publică (de-oligarhizare), experţii constituţionali ai Consiliului Europei recomandându-le autorităţilor de la Chişinău să adopte reforme sistemice mai degrabă decât să vizeze anumite persoane, pentru a realiza

Social

Droguri în valoare de zeci de mii de lei, ridicate de Poliție / VIDEO

Patru bărbați și trei femei cu vârsta cuprinsă între 30 și 45 ani originari din capitală, sunt cercetați penal pentru circulația ilegală a drogurilor. Polițiștii au efectuat achiziții de control și au depistat că aceștia organizează, consumă și comercializează droguri în mediul online. Ca urmare a celor două percheziții efectuate la domiciliile bănuiților, au fost

Social

Conducerea MAI a participat la acțiunile de comemorare a eroilor căzuți în luptele de pe platoul Coșnița

Cu fiecare an, istoria ne îndepărtează de acele tragice evenimente, dar nu îndepărtează respectul şi admiraţia faţă de eroii care şi-au sacrificat viaţa pentru Patrie. Memoria lor va dăinui mereu în amintirea noastră. La 31 de ani distanță încă ne dor pierderile irecuperabile ale colegilor noștri care și-au vărsat sângele pentru a-și apăra patria. Marșul

Social

Dialog bilateral moldo-american la Ministerul Apărării

Șeful Marelui Stat Major, comandant al Armatei Naționale, general de brigadă Eduard Ohladciuc, a avut, astăzi, o întrevedere cu șeful Direcției pentru planuri, politici și strategie al Comandamentului SUA în Europa, general maior Daniel Lasica, aflat într-o vizită de lucru la Chișinău. În cadrul întrevederii, la care au participat și specialiști din subdiviziunile Ministerului Apărării

Economie

În Republica Moldova ar putea fi create 3 laboratoare ce vor implementa soluții pentru sănătatea solului

La Chișinău a avut loc Conferința dedicată Misiunii Uniunii Europene „Soluri sănătoase până în anul 2030”. Principalul obiectiv al Misiunii este de a înființa o rețea de circa 100 de laboratoare vii și faruri pentru a asigura tranziția către soluri sănătoase până în 2030. Țara noastră ar putea beneficia de oportunități de finanțare pentru crearea

Social

Ion Ceban solicită ca în zona istorică a Chișinăului să fie pusă limită de viteză de 30 km/h

Primarul Chișinăului Ion Ceban solicită MAI-ului ca în zona istorică a Chișinăului să fie pusă limită de viteză de 30 km/h. Propunerea vine în urma mai multor accidente din capitală, dar mai ales, după accidentul unde au fost implicați 2 bicicliști minori, dintre care unul și-a pierdut viața. “Referitor la propunerile bicicliștilor în urma tragicului

Politică

UE pregătește o misiune civilă axată pe sectorul de securitate din Republica Moldova

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut luni consultări politice bilaterale cu ministrul afacerilor externe al Republicii Lituania, Gabrielius Landsbergis, cu prilejul vizitei oficiale pe care o efectuează la Vilnius, context în care șeful diplomației române a reafirmat că UE pregătește o misiune civilă sub egida politicii de securitate și apărare comună axată pe sectorul

Share