Curtea Constituțională respinge cererea socialiștilor de suspendare a modificărilor la Legea deetatizării proprietății publice

Share

Curtea Constituțională a respins astăzi cererea depusă de deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor privind suspendarea modificărilor aduse Legii privind administrarea și deetatizarea proprietății publice, adoptate de Parlament pe 25 iulie 2024. Autorii sesizării, Vlad Batrîncea, Petru Burduja și Grigore Novac, au solicitat Curții să verifice constituționalitatea noilor prevederi și să suspende aplicarea acestora, motivând că ar putea genera consecințe negative imediate, în special în cazul transmiterii în locațiune a spațiilor comerciale din Aeroportul Internațional Chișinău.

În hotărârea sa, Curtea a menționat că sesizarea nu a fost susținută de argumente solide care să justifice suspendarea legii, subliniind lipsa unor dovezi clare privind riscurile invocate. Conform președintelui Curții, autorii cererii nu au prezentat niciun argument constituțional relevant care să susțină pericolul unei afectări a domeniilor reglementate de articolul 251 din Legea cu privire la Curtea Constituțională sau de articolul 71 din Codul Jurisdicției Constituționale.

Decizia Curții este definitivă, nu poate fi contestată și va intra în vigoare imediat, urmând să fie publicată în Monitorul Oficial.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

The Economist: Putin se teme că ar putea fi ucis dacă Rusia pierde războiul din Ucraina și pregătește trimiterea a până la 400.000 de oameni pe front

Președintele rus Vladimir Putin ar fi decis să continue și să intensifice războiul din Ucraina, în pofida dificultăților de pe front și a costurilor tot mai mari pentru Rusia. Surse apropiate Kremlinului au declarat pentru *The Economist* că liderul de la Moscova se teme că încheierea războiului fără obținerea cel puțin a întregului Donbas i-ar

Exercițiul „Scutul de Foc 2026” începe în Moldova. Tehnica militară va circula pe drumurile naționale

Exercițiul multinațional „Scutul de Foc 2026” începe astăzi, 4 septembrie, în Republica Moldova și se va desfășura până pe 19 septembrie. La antrenamente vor participa militari din Republica Moldova, România și Statele Unite ale Americii. Potrivit Ministerului Apărării, în perioada exercițiului, pe drumurile naționale vor avea loc deplasări ale tehnicii militare către centrele de instruire

„De 35 de ani, suntem o armată”. Republica Moldova marchează aniversarea Armatei Naționale

Armata Națională a Republicii Moldova marchează astăzi, 3 septembrie, 35 de ani de la înființare. Cu această ocazie, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a transmis un mesaj de recunoștință militarilor, angajaților civili, veteranilor și tuturor celor care au contribuit, de-a lungul anilor, la dezvoltarea instituției. Anul acesta, aniversarea se desfășoară sub sloganul „De 35 de ani,

Vasile Tofan, legături cu fondatorii companiei de astrologie anchetate în SUA: investiție de 6 milioane de dolari și un mesaj elogios al premierului

Vasile Tofan, actualul premier al Republicii Moldova, apare în centrul unei investigații jurnalistice privind legăturile cu fondatorii unei companii IT ucrainene ale cărei afaceri sunt investigate în Statele Unite. Este vorba despre Genesis Tech, compania din spatele aplicației de astrologie și „ghidare spirituală” Nebula, care colectează date personale ale utilizatorilor prin chestionare online. Potrivit unei

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share