Corupție electorală la Căinari: Un locuitor, cercetat pentru „cumpărarea” voturilor la alegerile prezidențiale

Share

Centrul Național Anticorupție (CNA) investighează un locuitor al orașului Căinari, raionul Căușeni, suspectat de corupere electorală în cadrul alegerilor prezidențiale din toamna trecută. Potrivit anchetatorilor, acesta, reprezentant al unui partid politic, ar fi oferit sume cuprinse între 500 și 2000 de lei unor alegători pentru a-i influența votul.

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul suspectului, ofițerii CNA au ridicat bani și diverse obiecte care urmează a fi supuse expertizei. Deocamdată, bănuitul este cercetat în stare de libertate.

CNA atrage atenția că faptele de corupere electorală sunt sancționate aspru, infractorii riscând pedepse de la un an până la cinci ani de închisoare și amenzi de peste 50 de mii de lei. De asemenea, pentru recuperarea prejudiciului, autoritățile pot aplica sechestru pe bunurile celor implicați. În același timp, persoanele care denunță astfel de ilegalități și colaborează cu organele de anchetă pot beneficia de clemență.

Până în prezent, CNA a aplicat amenzi de peste 11 milioane de lei în dosare contravenționale de corupere electorală pasivă, iar zece dosare penale deschise pe acest subiect au fost deja trimise în instanță.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Deputat comunist din Duma de Stat avertizează asupra riscului unei „explozii sociale” în Rusia și cere un plan de încheiere a războiului din Ucraina

Deputatul comunist rus Viacheslav Marhaev a lansat un atac neobișnuit de dur la adresa autorităților de la Moscova, avertizând că Rusia se află „în pragul unei explozii sociale” din cauza corupției, a dificultăților economice și a prelungirii războiului din Ucraina. Într-o declarație publicată pe rețelele sociale, parlamentarul din partea Partidul Comunist al Federației Ruse a

R. Moldova și România încep negocierile pentru construcția podului rutier de la Ungheni. Proiectul beneficiază de finanțare europeană de 35 milioane de euro

Republica Moldova și România vor demara negocierile privind semnarea unui nou acord bilateral care va reglementa construirea, exploatarea și dezvoltarea infrastructurilor de transport de interes strategic dintre cele două state, inclusiv realizarea podului rutier peste Prut dintre Ungheni și Ungheni. Proiectul de hotărâre privind inițierea negocierilor a fost publicat în Monitorul Oficial. Noul acord urmărește

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share