Consiliul Audiovizualului a sancționat cinci posturi de televiziune

Share

Cinci posturi TV din țară nu respectă cotele de programe locale, și/sau cele ce țin de limba română și/sau cele privind orele de maximă audiență. Sunt constatările Consiliului Audiovizualului care a decis sancționarea acestora cu 219 000 lei, în total. Este vorba de Cinema 1, Canal 3, Canal 2, Familia și Mega TV.

Cea mai mare amendă a primit-o postul TV, Cinema 1 – 54 mii lei. Potrivit CA, canalul a difuzat puțin peste 20 de ore de programe locale din 56 ore prevăzute de Codul serviciilor media audiovizuale (CSMA). Doar 9 ore au fost în limba română, din 16 ore pe care postul urma sa le realizeze. Ponderea programelor locale în orele de maximă audiență a fost de aproximativ 46%, mai puțin de jumătate din cât ar fi trebuit să difuzeze.

Cu 51 000 de lei a fost amendat CANAL 3, care nu a difuzat suficiente programe locale în limba română, iar în orele de maximă audiență a avut aproximativ 66% de programe locale.

Postul de televiziune „FAMILIA”, amendat cu 49 000, a difuzat aproximativ 86% de programe locale, ponderea programelor locale în limba română a fost de aproape 35 ore din circa 39 ore, iar în orele de maximă audiență a difuzat cu 4 ore mai puțin decât este prevăzut de lege.

CANAL 2, amendat cu 47 000 lei, a difuzat 56 ore de programe locale, însă aproape o jumătate din acest timp a fost autopromovare. Postul a difuzat insuficiente programe în limba română, iar în orele de maximă audiență a avut cu aproximativ o oră mai puține programe locale.

Serviciul MEGA TV a fost amendat cu 18 000 lei pentru că a difuzat mai puțin de jumătate din cota de programe locale în limba română prevăzută de lege.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Erupția vulcanului Etna dă peste cap traficul aerian. Aeroportul din Catania, închis

Aeroportul din Catania, unul dintre principalele puncte de acces aerian în Sicilia, a fost închis miercuri, 12 august, din cauza activității eruptive a vulcanului Etna. Mii de călători sunt afectați, în plin sezon turistic. Spațiul aerian al aeroportului este restricționat cel puțin până la ora locală 18:00. Sosirile și plecările au fost suspendate, iar mai

Bolea, despre tranzitul cerealelor ucrainene prin R.Moldova: „Nu vor rămâne aici”

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, susține că tranzitul cerealelor ucrainene prin Republica Moldova este analizat, în primul rând, ca o soluție pentru situații excepționale, în cazul în care rutele utilizate în prezent de Ucraina către porturile dunărene ar fi afectate de atacurile rusești. În cadrul unei conferințe de presă, șeful MIDR a dat

Cerealele Ucrainei ar putea ajunge cu trenul prin Republica Moldova la Constanța. Kievul cere tarife reduse la jumătate

Ucraina analizează o nouă rută pentru exportul cerealelor către Portul Constanța, prin Republica Moldova, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra infrastructurii portuare și navelor din regiunea Odesa. Kievul a solicitat Chișinăului reducerea cu 50% a tarifelor feroviare pentru transportul de marfă, iar noul coridor ar putea permite tranzitarea a până la 4,5 milioane de tone

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share