ARBI a emis ordonanțe de sechestru pe 454 de bunuri, în valoare de peste 17 milioane de lei

Share

Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a CNA a emis ordonanțe de sechestru, în baza delegațiilor Procuraturii Anticorupție și Inspectoratului de Poliție Drochia, pe 454 de bunuri, în valoare de peste 17 milioane de lei, săptămâna trecută.

Printre acestea se numără 34 încăperi nelocative și 4 locative, 5 terenuri pentru construcții, 4 construcții nelocative și 407 de terenuri agricole, sechestrate într-un caz de îmbogățire ilicită, falsificarea probelor și fals în declarații.

Tot săptămâna trecută, ARBI a sechestrat 3 bunuri, în valoare de circa 1 milion de lei, în baza delegațiilor Direcției Generale Urmărire Penală a CNA, printre care – o încăpere locativă, un mijloc de transport și numerar. În prezent, ARBI are în examinare 117 de delegații pe 86 de cauze penale în privința a 183 de subiecți.

De asemenea, Direcția generală asigurare operativă a efectuat 6 expertize judiciare, în procedură fiind alte 56 de expertize. Ofițerii de urmărire penală au inițiat 2 cauze penale și au propus pentru transmitere în judecată 8 cauze penale. La moment, organul de urmărire penală al CNA gestionează 363 de dosare.

Direcția legislație a recepționat 23 de proiecte de acte normative pentru expertizare și a remis autorilor 21 rapoarte de expertiză și 16 avize. În prezent, se lucrează pe 31 materiale, recepționate de la autorități.

Direcția analitică a efectuat 7 analize operaționale, alte 99 de studii sunt în procedură. Direcția testarea integrității profesionale a eliberat 137 de caziere de integritate.

Direcţia educaţie anticorupţie a desfășurat 7 activităţi de informare și sensibilizare cu privire la riscurile și consecințele implicării în acte de corupție.

La linia națională anticorupție au fost recepționate 31 de apeluri. 1264 de materiale au fost înregistrate în cancelaria CNA.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Hram în 165 de localități din Republica Moldova. Poliția avertizează și vine cu recomandări

Creștinii ortodocși de stil vechi vor sărbători duminică, 8 noiembrie, Hramul Sfântului Mare Mucenic Dumitru. Cu această ocazie, 165 de localități din 35 de raioane ale Republicii Moldova vor marca sărbătoarea. Pentru prevenirea incidentelor și menținerea ordinii publice, Poliția îndeamnă cetățenii să respecte câteva măsuri de siguranță. Oamenii legii recomandă șoferilor să nu urce la

Echipe mobile oferă ajutor la domiciliu pentru înregistrarea la compensațiile pentru energie

Persoanele din Republica Moldova care nu se pot deplasa independent pot beneficia de asistență la domiciliu pentru înregistrarea în programul „Ajutor la contor”. Echipe mobile formate din asistenți sociali și registratori oferă sprijin atât în Chișinău, cât și în alte localități ale țării. În Capitală, registratorii activează în toate cele cinci sectoare. Numai pe 2

Chișinăul va găzdui Adunarea Generală a Federației Europene de Rugby

Republica Moldova a fost aleasă să găzduiască Adunarea Generală a Federației Europene de Rugby, care se va desfășura în premieră la Chișinău, în perioada 3-5 decembrie. Evenimentul va reuni aproximativ 140 de oficiali, inclusiv președinții celor 49 de federații naționale de rugby. Reuniunea va avea loc la Palatul Republicii. Pentru dreptul de organizare a evenimentului

95% dintre lifturile din Chișinău au depășit durata de exploatare

Aproape toate lifturile din Chișinău au depășit durata de exploatare, iar locatarii mai multor blocuri reclamă defecțiuni repetate, zgomote și blocarea pasagerilor în cabine. Deși municipalitatea a reparat 270 de ascensoare de la începutul anului, programul național de înlocuire a celor învechite va începe abia în 2027. În unele blocuri din Capitală, lifturile se defectează

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share