Angajat al Institutului de Standardizare din Moldova în grevă japoneză din cauza întârzierii salariilor

Share

Un angajat al Institutului de Standardizare din Moldova a decis să intre în grevă japoneză începând cu miercuri, 12 iunie 2024, din cauza întârzierilor repetate la plata salariilor. Într-o scrisoare deschisă adresată ministrului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, angajatul și-a exprimat nemulțumirea și frustrarea față de situația financiară instabilă din instituție, care afectează grav viața angajaților.

Angajatul a menționat că salariile pentru luna precedentă nu au fost încă eliberate și că întârzierile de acest fel sunt frecvente. „Acest lucru mă conduce la gândul că vom vedea salariul pentru luna mai în a treia decadă a lui iunie, cum prea des se întâmplă în această instituție,” a scris acesta, adăugând că explicațiile privind responsabilitatea Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării sau a Trezoreriei nu sunt de ajutor în viața de zi cu zi a angajaților, care trebuie să își achite facturile și să își asigure traiul zilnic.

În loc să răspundă preocupărilor ridicate în scrisoare, autoritățile au ales să ignore problema, lăsând impresia că se spală pe mâini de responsabilitate. În același timp, administrația Institutului de Standardizare, care recent a cooptat în conducere o reprezentantă a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), a început demersurile pentru concedierea angajatului protestatar.

Aceste acțiuni au fost criticate dur, fiind percepute ca o dovadă a demagogiei și fariseismului guvernării PAS. Criticii guvernării afirmă că, în ciuda promisiunilor președintei Maia Sandu de a elibera Republica Moldova de corupție și cumetrism, corupția continuă să crească exponențial, iar situația de la Institutul de Standardizare reflectă adevărata față a guvernării actuale.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

Producție-record de prune în Moldova: fermierii se confruntă însă cu prețuri mici și lipsa cumpărătorilor

Fermierii moldoveni estimează o producție de prune cu aproximativ 20% mai mare în acest an față de 2025. Vremea favorabilă a contribuit la obținerea unor fructe de calitate, însă producătorii se confruntă cu o problemă majoră: găsesc cu greu cumpărători, iar prețurile sunt considerate prea mici pentru a acoperi cheltuielile. Recoltarea este în plină desfășurare,

ANRE: Costurile nejustificate nu sunt incluse în prețul gazelor naturale

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) respinge informațiile potrivit cărora în prețul final al gazelor naturale achitat de consumatori ar fi incluse cheltuieli nejustificate. Instituția precizează că, la stabilirea prețurilor și tarifelor reglementate, sunt acceptate doar costurile necesare, justificate și eficiente pentru desfășurarea activităților reglementate. Potrivit ANRE, afirmațiile conform cărora consumatorii ar suporta prin

Carabinierii au intervenit în mai multe cazuri la Chișinău și Orhei: persoane în stare de ebrietate și un caz de vandalism

Carabinierii au intervenit în ultimele ore în mai multe situații care au necesitat acțiuni operative pentru menținerea ordinii publice și siguranța cetățenilor. Potrivit Inspectoratului General de Carabinieri, pe traseul Biești–Orhei, un echipaj mixt 112 a depistat un bărbat de 26 de ani care conducea un motocultor în stare de ebrietate. Testarea cu aparatul „Dräger” a

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share