5 instituții de învățământ din stânga Nistrului vor utiliza ochelarii pentru realitate virtuală ca materiale didactice

Share

Patru școli și un colegiu de arte din stânga Nistrului vor utiliza la lecții ochelarii pentru realitate virtuală (VR). Aceasta este posibil cu susținerea programului Uniunii Europene (UE) „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD.

„Ochelarii VR îi implică foarte mult pe copii în procesul educațional. Atunci când un copil este pur și simplu întrebat la lecția de geografie, de exemplu, să povestească ceva despre Paris, el o face, dar fără prea mult interes. În schimb, atunci când el prin intermediul ochelarilor VR face un tur virtual al orașului, atunci el va povesti prin prisma impresiilor sale”, relatează Alexandr Vasilii, managerul Asociației transformării digitale din Tiraspol. Asociația a beneficiat de un grant din partea Uniunii Europene și PNUD pentru a promova educația virtuală.

Pe lângă achiziția ochelarilor VR, 18 profesori din stânga Nistrului au beneficiat de instruire IT, pentru a ghida ulterior elevii în utilizarea corectă a echipamentelor de ultimă generație.

Astfel, peste 500 de copii au utilizat ochelari VR la lecții de engleză, geografie, istorie sau design, iar până la finele anului 2023, numărul elevilor care vor testa echipamentele va ajunge la 2000.

„Mi-a plăcut mult să utilizez ochelarii pentru realitate virtuală, e incredibil. M-au impresionat unghiul prezentării, grafica, sunetul. Am rămas impresionată de faptul că poți fi într-un loc nou, atmosferă nouă, e uimitor. Așa poți face excursii la un muzeu, fiind în sala ta de clasă”, spune Ecaterina Onofrei, elevă a Colegiului de arte din Tighina (Bender).

Atât elevii, cât și profesorii sunt entuziasmați de utilizarea ochelarilor VR la ore.

„Tehnologiile avansează. Așa cum instituțiile noastre de învățământ produc designeri grafici, atunci și sistemul educațional trebuie să țină pasul cu vremea, pentru ca absolvenții noștri să fie competitivi nu doar în plan profesional/educațional, dar și personal”, afirmă Olga Pogonenco, profesoară la Colegiul de arte din Tighina (Bender).

Asociația transformării digitale din Tiraspol își propune să achiziționeze ochelari VR pentru o întreagă sală de clasă din una din instituțiile de învățământ partenere.

Programul „Măsuri de Promovare a Încrederii”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD, contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii de pe ambele maluri ale râului Nistru, prin implicarea lor în proiecte comune de dezvoltare.

Share

Suntem disponibili pe mai multe platforme sociale. Alătură-te și citește-ne fără publicitate:

Ultimele știri ...

The Economist: Putin se teme că ar putea fi ucis dacă Rusia pierde războiul din Ucraina și pregătește trimiterea a până la 400.000 de oameni pe front

Președintele rus Vladimir Putin ar fi decis să continue și să intensifice războiul din Ucraina, în pofida dificultăților de pe front și a costurilor tot mai mari pentru Rusia. Surse apropiate Kremlinului au declarat pentru *The Economist* că liderul de la Moscova se teme că încheierea războiului fără obținerea cel puțin a întregului Donbas i-ar

Exercițiul „Scutul de Foc 2026” începe în Moldova. Tehnica militară va circula pe drumurile naționale

Exercițiul multinațional „Scutul de Foc 2026” începe astăzi, 4 septembrie, în Republica Moldova și se va desfășura până pe 19 septembrie. La antrenamente vor participa militari din Republica Moldova, România și Statele Unite ale Americii. Potrivit Ministerului Apărării, în perioada exercițiului, pe drumurile naționale vor avea loc deplasări ale tehnicii militare către centrele de instruire

„De 35 de ani, suntem o armată”. Republica Moldova marchează aniversarea Armatei Naționale

Armata Națională a Republicii Moldova marchează astăzi, 3 septembrie, 35 de ani de la înființare. Cu această ocazie, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a transmis un mesaj de recunoștință militarilor, angajaților civili, veteranilor și tuturor celor care au contribuit, de-a lungul anilor, la dezvoltarea instituției. Anul acesta, aniversarea se desfășoară sub sloganul „De 35 de ani,

Vasile Tofan, legături cu fondatorii companiei de astrologie anchetate în SUA: investiție de 6 milioane de dolari și un mesaj elogios al premierului

Vasile Tofan, actualul premier al Republicii Moldova, apare în centrul unei investigații jurnalistice privind legăturile cu fondatorii unei companii IT ucrainene ale cărei afaceri sunt investigate în Statele Unite. Este vorba despre Genesis Tech, compania din spatele aplicației de astrologie și „ghidare spirituală” Nebula, care colectează date personale ale utilizatorilor prin chestionare online. Potrivit unei

Știri zi de zi.

Drepturi rezervate © 2022

Share